GALA VINURILOR. ALBA 2013

Consiliul Județean Alba are bucuria și onoarea de a vă oferi, începând cu acest an, un nou produs turistic, constituit din vinurile județului Alba. Funcționând totodată atât ca element în strategia de promovare turistică a județului Alba (ca zonă viniviticolă premium a României), cât și ca unul din vectorii de forță a imaginii județului din punct de vedere turistic, vinurile județului Alba vor fi esențiale pentru definirea identității întregului județ.

Pentru ca aceste vinuri să ajungă acolo unde li se cuvine – în vinoteci, în pivnițe, în crame, pe mesele recepțiilor oficiale, în restaurantele unităților de cazare, pe mesele localnicilor, în rucsacul turiștilor și, nu în ultimul rând, pe rafturile magazinelor de specialitate și nu numai –, vinurile județului Alba vor fi oferite de către o serie de producători. Ei sunt producători mari (Jidvei), producători medii (Domeniile Boieru, Ciumbrud) și producători mici. Mai precis, vinurile județului vor fi desemnate după cum urmează: din partea producătorului Jidvei; din partea producătorului Domeniile Boieru, Ciumbrud; în urma unui concurs de vinuri, organizat de Asociația „Țara Vinului”, care va avea loc vineri, 24 mai 2013, la Aiud. La concurs vor participa vinuri mai puțin controlate, cu cantitate variabilă, create de micii producători din toate podgoriile județului (Alba Iulia, Aiud, Sebeș-Apold, Târnave). Extrem de semnificativ este faptul că acest concurs va fi jurizat de către 7 experți din țară și străinătate, provenind din țări renumite pentru vinurile lor.

Momentul oficial de lansare a vinurilor județului va avea loc vineri, 24 mai 2013, în cadrul evenimentului Gala vinurilor. Alba 2013. Vor participa, la eveniment, membrii juriului, oficialități ale județului, proprietari de pensiuni și hoteluri din rețeaua HORECA, producători de vinuri și șefi ai instituțiilor de presă din județul Alba.

Etichete: , , , ,

reclama