PROGRAMUL FESTIVALULUI DILEMA VECHE

Pregătirile pentru Festivalul Dilema veche de la Alba Iulia sunt în toi – weekend-ul viitor cetatea „Alba Carolina” va fi gazda unei experiențe culturale unice, dedicată dilematicilor de pretutindeni. Timp de trei zile cetatea va fi spațiul în care se vor desfășura concerte, spectacole de teatru și dans, dezbateri, conferințe, lecturi, târguri de carte și meșteșuguri, ateliere de scriere creativă și benzi desenate, o expoziție de fotografie și proiecții de filme. Andrei Pleșu (invitatul special al festivalului), Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu, Dacian Cioloş (comisar pentru agricultură la Comisia Europeană), Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Liviu Papadima, Răzvan Mazilu, Fanfara Ciocîrlia, Maria Răducanu sau Norzeatic sunt numai câțiva dintre invitații acestei ediții.

„Ne place sau nu s-o recunoaștem, fiecare dintre noi este, până la urmă, o sumă de dileme. Și tot atâtea curse și eforturi permanente pentru rezolvarea lor. Într-un fel, dilemele sunt motorul neoficial al vieții fiecăruia dintre noi. Suntem mândri că Festivalul Dilema veche se întâmplă din nou aici, la Alba Iulia în cetate și că, astfel, suntem parte a unui adevărat fenomen cultural modern, fiindcă asta este Dilema veche pentru cei mai mulți români”, a declarat Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia.
„Ce loc mai bun pentru a dezbate dilemele ce ne frământă zilnic decât Marea Cetate a Alba Iuliei, inima României și a Ardealului, acest loc tihnit în care sufletul românesc a rămas autentic? Alba Iulia este, din nou, capitala ce sărbătorește intelectualitatea românească, adunând între zidurile sale cei mai de seamă reprezentanți ai elitei intelectuale românești. Este un eveniment care nu întâmplător are loc aici și care ne oferă tuturor un prilej de răgaz pentru a reflecta: la dileme culturale, istorice și chiar economice, la dileme vechi sau dileme ce privesc viitorul”, a spus Ion Dumitrel, președintele Consiliului Județean Alba.
Festivalul Dilema Veche este primul eveniment „multi-art” al unei publicaţii culturale din România, fiind organizat de către Asociaţia „Oameni cu dileme”, împreună cu Primăria Municipiului Alba Iulia şi Consiliul Judeţean Alba.
A II-a ediție a Festivalului Dilema veche are loc în perioada 30 august – 1 septembrie, în spațiul cetății „Alba Carolina” din „Cealaltă capitală” – Alba Iulia, iar accesul la toate evenimentele festivalului este liber.
Spoturile de promovare ale festivalului, regizate de Radu Jude și realizate cu sprijinul Castel Film și wearebasca, aduc în prim-plan dilema omului modern, asediat de volumul tot mai mare de informație și chinuit de indecizie. Protagoniștii sunt Șerban Pavlu (Toată lumea din familia noastră, Cea mai fericită fată din lume), Ioana Flora (Periferic, Pescuit sportiv) și Dan Nicolaescu (O umbră de nor), cu vocea lui Gabriel Spahiu (Visul lui Adalbert, Toată lumea din familia noastră).
Ilustraţiile pentru campania de comunicare au fost create de Noper (noper.ro), pe un concept creativ semnat de Dan Stănescu şi Cosmin Simionescu (harbuzel.com).
Aplicaţia care conţine programul Festivalului, materiale video şi informaţii utile despre Alba Iulia a fost realizată de Andrei Vasilescu, cu sprijinul ArtechSoft. Aplicația este disponibilă pentru Android și iOS.

PROGRAM FESTIVALUL DILEMA VECHE EDIŢIA A II-A ALBA IULIA

VINERI, 30 august
• 18:00
Deschiderea oficială a festivalului
Moderator: Mircea Vasilescu
Hotel Medieval

• 18:30
Conferinţă de deschidere: „Despre bătrîneţe: întrebări, nelinişti, bucurii”
Invitat special al festivalului: Andrei Pleşu
Hotel Medieval

• 21:00
Corpuri în cetate
Spectacol coregrafic site-specific, realizat de Centrul Naţional al Dansului Bucureşti, cu participarea lui Răzvan Mazilu
Traseul Porţilor

• 22:30
Proiecţie de film: Searching for Sugar Man
Pelicula a primit Oscarul pentru Cel mai bun film documentar în 2013; regia: Malik Bendjelloul
Palatul Principilor

SÎMBĂTĂ, 31 august
• 11:30
Atelier de scriere creativă şi benzi desenate
Invitat: Alexandru Ciubotariu
Moderator: Adina Popescu
Muzeul Național al Unirii

• 12:00
Vernisajul expoziției de fotografie: Trei săptămîni în Himalaya (expoziție permanentă)
Autor: Marius Chivu
Șanțurile Cetății – Traseul Sudic

• 12:00
Tîrg de meserii
Expoziţii cu vînzare şi ateliere de creaţie
Traseul Porţilor

• 12:00
Lecturi intersectate
Mini-tîrgul de carte al librăriilor – librării invitate: Humanitas, Anthony Frost Bookshop, Librăria Kyralina, Librăria Jumătatea Plină
Traseul Porților

• 17:00

Dezbatere „Identităţi locale, identitate europeană”
Invitaţi: Eric Maurice (redactor-şef presseurop.eu), Iulia Badea Guéritée (jurnalistă presseurop.eu), Petre Iancu (jurnalist „Deutsche Welle”), Luca Niculescu (redactor-șef RFI România), Dacian Cioloş (comisar pentru agricultură la Comisia Europeană)
Moderator: Cristian Ghinea
Aula A 9, Universitatea „1 Decembrie 1918”

• 18:00
Maraton de poezie
Invitaţi: Radu Vancu, Claudiu Komartin, Marin Mălaicu-Hondrari, Dan Coman, Andrei Bodiu, Aurel Pantea, Adela Greceanu, Domnica Drumea
Moderatoare: Simona Sora
Traseul celor Trei Fortificaţii

• 19:00
Dezbatere „Lectura în deplasare”
Invitaţi: Radu Paraschivescu, Cătălin Ştefănescu, Liviu Papadima
Moderator: Patricia Mihail
Biblioteca Batthyaneum

• 20:00
Proiecţie de film: Love Building (regia: Iulia Rugină)
Invitaţi: Iulia Rugină, Alexandru Papadopol
Palatul Principilor

• 21:00
Spaţii
Teatru emergent: Green Hours – Spaţii! Trei piese scurte din show-ul site-specific serial cu acelaşi nume (de Peca Ştefan şi Maria Manolescu; regia: Andreea Vălean; cu: Constantin Cojocaru, Conrad Mericoffer, Alexandru Potocean, Mandela Gajol, Mihai Călin)
Cafe Gavroche

• 21:30
Jazz şi limonadă
Concerte: Jazzybirds, Maria Răducanu & contrabasistul american Chris Dahlgren
Șanțurile de vest (în fața Catedralei Ortodoxe)

• 21:30
Nori bizari şi bucurie
Concerte: Norzeatic & Avant’n’Gard (cu Tavi Scurtu și Anghel Mailat), Les Elephants Bizarres, KUMM
Piaţa Cetăţii

22.00 Proiecţie de film: Secvențe
Regia: Alexandru Tatos
Palatul Principilor

DUMINICĂ, 1 septembrie
• 11:30
Atelier de scriere creativă şi benzi desenate
Invitat: Alexandru Ciubotariu
Moderator: Adina Popescu
Muzeul Național al Unirii

• 12:00
Lecturi intersectate
Mini-tîrgul de carte al librăriilor – librării invitate: Humanitas, Anthony Frost Bookshop, Librăria Kyralina, Librăria Jumătatea Plină
Traseul Porţilor

• 12:00
Tîrg de meserii
Expoziţii cu vînzare şi ateliere de creaţie
Traseul Porţilor

• 12:00
Teatru Labirint
Teatru senzorial şi labirint, un spectacol despre apă şi piatră realizat de Compania de Teatru Labirint

• 16:00
Proiecţii de film: Anul Dragonului
Documentar HBO Europe, regia: Iulian Manuel Ghervas şi Adina Popescu
Filmul şi societatea deschisă: scurtmetraje realizate cu sprijinul Fundației Soros România, urmate de o dezbatere moderată de Bianca Floarea și Claudia Iordache
Cafe „La Poarta”

• 17:00
Dialog dilematic: „Despre neajunsurile de a fi nou”
Invitaţi: Horia-Roman Patapievici, Dan C. Mihăilescu
Moderator: Mircea Vasilescu
Biblioteca Batthyaneum

• 18:00
Lecturi literare în casele gazdelor primitoare din Alba Iulia
Scriitori invitaţi: Florin Lăzărescu, Matei Florian, Filip Florian, Ioana Pârvulescu

•19.30
Deschiderea Festivalului „Enescu”
Transmisiune în direct
Piața Cetății

• 20:00
Lumea de azi
Proiecţie de film: scurtmetrajele O umbră de nor (regia: Radu Jude), În acvariu (regia: Tudor Cristian Jurgiu), Pastila fericirii (regia: Cecilia Felméri), Claudiu şi crapii (regia: Andrei Tănase), Betoniera (regia: Liviu Săndulescu)
Palatul Principilor

• 21:30
Concert de închidere: Fanfara Ciocîrlia
Piaţa Cetăţii.

Etichete: , , , , , , , ,

reclama