START LA IGHIU PENTRU FESTIVALUL CETĂŢILOR DACICE

Vineri seara în biserica reformată din Ighiu a avut loc un concert de orgă. A fost primul eveniment major al festivalului, constituind de fapt prefața acestuia. Solista concertului a fost conf. univ. dr. Maria Abrudan, de la Academia de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, o organistă celebră în Europa atât pentru concertele susținute, cât și pentru activitatea pedagogică.

Repertoriul concertului a fost interpretat la orga bisericii reformate din Ighiu, un instrument splendid de secol XVIII, pe transmisie pneumatică, construit de Johann Hahn Jr. în 1796.

Tot vineri seara a avut loc marșul de noapte al luptătorilor daci și romani. Trupele de reenactment au pornit, cu torțe aprinse, în marș din Alba Iulia spre Festivalul Cetăților Dacice.
Astăzi sunt programate două lupte între daci şi romani, precum şi târguri de meşteşuguri şi concertul Cargo.

Program Festivalul Cetăților Dacice
Sâmbătă, 21 iunie 2014
Ora 16.00 Târg de meşteşuguri dacice. Standuri cu vin din zona Ighiului
Ighiu, centrul satului
Ora 16.00 Bătălii între daci şi romani
Ighiu, pe Dealul Măgulice
Ora 19.00 Concert Poarta 3, Zadar, Blackstar Band, CARGO
Ighiu, centrul satului
Ora 22.00 Bătălii de noapte între daci şi romani
Ighiu, pe Dealul Măgulice
Ora 23.00 Rugul lui Zamolxe. Ritual de incinerare. Dansul nimfelor
Ighiu, pe Dealul Măgulice.

Duminică, 22 iunie 2014
Prezentator: Marius Vintilă. Locaţie: stadionul de fotbal din Ighiu
Ora 15.00 Parada luptătorilor şi a trupelor de reenactment
Ora 15.30 Întrecerile Dacice: Arcul viteazului, Rapid şi puternic, Suliţaşul cetăţii, Cel mai iute de picior, Braţul de fier
Ora 17.00 Demonstraţii de lupte ale trupelor de reenactment
Ora 17.30 Întrecerile dacice: Luptătorul, Îndemânare şi curaj, Să ne unim forţele, Voinicul din cetate, Cărăuşii cetăţii
Ora 18.30 Demonstraţii de dresaj natural şi arte marţiale ecvestre cu Denis Ştefan
Ora 19.00 Premierea cetăţii câştigătoare
Ora 19.30 Spectacol susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba. Dirijor: Alexandru Pal. Solişti: Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Maria Filimon, Nicolae Tuhuţ, Cătălin Haşa. Prezentator: Daniela Floroian.

Etichete: , , , , ,

reclama