Agricultura din Alba de abia ajunge la 8 la sută din PIB-ul județului

În zona Apusenilor, datele oficiale ne arată că agricultura este de subzistență și nu poate fi o alternativă la minerit și la dezvoltare durabilă

Agricultura din Munţii Apuseni, respectiv cele 15.000 de explotaţii agricole, sunt „ameninţate” chipurile de proiectul minier de la Roşia Montană. Aşa reiese din faimosul „document” al Fundaţiei Pro Munţii Apuseni dat Comisiei speciale pentru Roșia Montană, în care datele despre agricultură, care nu au nicio legătură cu realitatea, au fost adunate şi puse pe hârtie cu simplul scop de a sensibiliza parlamentarii dar și opinia publică.

Pentru că la o analiză atentă, ca şi în cazul turismului, acestea nu stau în picioare. Verificarea cifrelor cu ajutorul instituţiilor abilitate ale statului (APIA și Direcția Agricolă a județului Alba), a oferit o nouă surpriză: numărul exploataţiilor agricole din Apuseni este undeva la 8.400. Și reprezintă mici culturi de cartof şi păşunile comunale, date în concesiune asociaţiilor crescătorilor de animale. Cam asta e toată agricultura. Dar să o luăm pe îndelete.

Agricultura – pondere mică în PIB-ul judeţului

Ca să fim cinstiţi şi oneşti, agricultura judeţului Alba nu a fost niciodată una extraordinară. Totuşi, până în anul 1998 a contribuit substanţial la PIB-ul judeţului, cu o pondere de peste 23%, pentru ca acum să ajungă la 8,4%. Nesemnificativ, raportat la industrie şi servicii, unde cifrele trec de 30 la sută.

În acest context, în care agricultura este mai degrabă simbolică din punct de vedere al contribuţiei la Produsul Intern Brut al judeţului Alba, se remarcă zone din judeţ cu mari suprafeţele de teren cultivate sau cu ferme de creştere a animalelor.
Cele 168 de societăţi comerciale şi asociaţii care deţin producţii vegetale se găsesc în zonele Aiud, Jidvei-Blaj, Şibot-Sebeş, Galda-Teiuş, Gârbova şi Roşia de Secaş. Aţi citit bine. Oriunde, numai în Apuseni nu. La capitolul zootehnie stăm exact la fel: avem 62 de agenţi economici, din care unul singur în zona montană, la Ponor.
Cu alte cuvinte, agricultura productivă, atât cât se poate face, ocoleşte Munţii Apuseni. Vă explicăm imediat şi de ce.

Nivel rudimentar al agriculturii din Apuseni

Respectivul „studiu” al Fundaţiei Pro Munţii Apuseni, adică „Puncte de vedere ale majorității cetățenilor și mediului de afaceri din Munții Apuseni, referitoare la impactul proiectului de exploatarea minieră de la Roșia Montană propus de RMGC”, înşiră pe mai multe pagini faptul că agricultura este una dintre alternativele la minerit. Hai să vedem cum.
Vă prezentăm şi noi un studiu. Cu precizarea că acesta este realizat de specialiști de la Universitatea „1 Decembrie 1918” Alba Iulia, nu sunt simple „puncte de vedere”.
Intitulat „Impactul economic și social al Proiectului Roșia Montană”, studiul a fost efectuat acum câţiva ani, dar argumentele prezentate în sprijinul tezei că agricultura în zona montană a judeţului Alba nu poate susţine economic comunitatea, deci nu poate fi o alternativă viabilă, nu şi-au pierdut valabilitatea.

Să vedem ce zice studiul: „Suprafaţa agricolă este redusă, terenul accidentat, specific zonei de munte, clima şi solul nu sunt favorabile culturilor de câmp. Suprafaţa arabilă pe o gospodărie este extrem de redusă, ponderea importantă fiind deţinută de păşuni şi fâneţe. În aceste condiţii există resurse pentru zootehnie, dar insuficiente pentru organizarea unor exploataţii agricole orientate către piaţă. Amplasamentul terenurilor ocupate de păşuni şi fâneţe, fărâmiţarea excesivă a lor din punct de vedere a proprietăţii, productivitatea scăzută a acestora şi greutăţile întâmpinate în valorificarea produselor agricole, fac ca şi zootehnia să devină nerentabilă în zonă, pentru persoanele care ar dori să dezvolte afaceri în această direcţie. Randamentele obţinute din creşterea animalelor sunt necompetitive. Toate acestea explică faptul că nu există în zonă nicio exploataţie agricolă comercială. Înzestrarea tehnică a agriculturii din zona de impact este aproape inexistentă, tehnologiile utilizate sunt rudimentare.
Raportat la numărul gospodăriilor din zona de impact imediat, efectivul de animale este modest. Populaţia creşte în fiecare gospodărie în general o vacă, 1-2 porci şi circa 10 păsări. Acest efectiv este caracteristic agriculturii de subzistenţă şi nu poate fi privit decât ca o sursă de completare a unor venituri.

O problemă dificilă este şi valorificarea produselor agricole obţinute în gospodării. Acestea sunt valorificate de regulă în interiorul gospodăriei. Suprafaţa arabilă ce revine pe un tractor este în unele localităţi de peste 100 ha, ceea ce este imposibil de lucrat, nici dacă terenul ar fi comasat şi ar fi utilizat tractorul exclusiv la producţia vegetală. Aparatele de muls în raport cu numărul vacilor sunt aproape inexistente. Această situaţie demonstrează că în agricultura zonei, tehnologiile de producţie sunt rudimentare, fiind bazate pe utilizarea animalelor la munca pământului, iar productivitatea muncii lucrătorilor din agricultură este extrem de scăzută. Tractoarele sunt utilizate mai ales în exploatarea lemnului.
Aspectele menţionate anterior caracterizează starea agriculturii în zona de impact care poate fi definită ca o agricultură de subzistenţă, ineficientă, neconformă cu actualele cerinţe ale Politicii Agricole Comunitare şi care practicată în actualul sistem de organizare şi înzestrare tehnică nu poate constitui o alternativă la dezvoltarea durabilă a zonei.
Alternativele de dezvoltare economică a zonei prin agricultură şi turism pot fi avute în vedere doar ca activităţi complementare de creare a unor venituri suplimentare pentru persoanele care nu sunt antrenate în activităţi industriale sau de servicii. Potenţialul agricol este favorabil creşterii animalelor, dar această îndeletnicire trebuie realizată pe principiile economiei moderne de piaţă, ceea ce presupune investiţii, cunoştinţe şi mai ales schimbarea mentalităţilor şi practicilor agricole, ceea ce nu este uşor. Presupunând toate condiţiile realizate, doar agricultura nu are potenţialul de a asigura mijloace de trai, locuitorilor din zonă.
Zona dispune de un potenţial turistic natural şi antropic ridicat, dar lipsa infrastructurii turistice face ca potenţialul zonei să fie foarte puţin utilizat. Sunt necesare investiţii majore în infrastructura de transport şi infrastructura specifică turismului, implementarea unor programe de marketing adecvate pentru ca potenţialul zonei să fie valorificat. Chiar şi aşa concurenţa puternică a unor localităţi din apropierea zonei de impact declarate staţiuni turistice descurajează iniţiativa privată din domeniu.

Concluziile studiului sunt acelea că agricultura nu poate constitui o alternativă de dezvoltare durabilă a zonei, aspect întărit și de opinia locuitorilor în această privință”.

Agricultură de subzistenţă şi cam atât. Alternativă? Nici vorbă!

Dar să revenim la cifre. Alea oficiale, care spun că în Apuseni sunt 8.400 de exploataţii agricole. Ele reprezintă mici culturi de cartofi. Cu excepţia culturilor de cartofi, restul suprafeţelor este reprezentată de păşunile concesionate de asociaţiile crescătorilor de animale, de la primării. Miile de exploataţii pe care le prezintă studiul Fundaţiei Pro Munţii Apuseni sunt de fapt gospodăriile moţilor, care mai au şi ei câte o vacă, doi purcei şi nişte găini, dar care folosesc pentru consumul propriu carnea, laptele, ouăle etc.
În concluzie, agricultura din Apuseni ca alternativă la minerit este prezentată de opozanți ca minunată, pe hârtie, pentru că în realitate, lipseşte aproape cu desăvârşire.

Întrebat dacă putem vorbi în Apuseni de o agricultură care aduce profit comunităţii, care poate fi o alternativă la minerit, Gheorghe Feneşer, prefectul judeţului Alba a răspuns: „Categoric nu. Este o agricultură de subzistenţă acolo, ca să fie foarte clar. Fiecare are acasă în curte doi meri, un păr, un prun. Tot acasă are câteva rânduri de cartofi şi nişte morcovi. Nu există teren pe care să faci agricultură aşa cum ştim noi că se face, pe zeci de hectare. Aşa ceva în zonă nu se poate”.

Foto: agricultura.eu.

Etichete: , , , , , ,

reclama