TRANSAVIA ÎȘI CONSOLIDEAZĂ POZIȚIA DE LIDER PE PIAȚA CĂRNII DIN ROMÂNIA

Compania Transavia a realizat în acest an performanțe economice importante, susținute de un ambițios program investițional. „În anul 2013 am obținut cea mai mare cantitate de carne, cifră de afaceri și profit din istoria companiei. Am realizat parametri tehnici excepționali, recunoscuți și pe plan internațional printre care și premiul Aviagen oferit pentru cel mai bun sector de reproducție păsări din Europa“, declară Ioan Popa, directorul general Transavia. Transavia a obţinut, tot în acest an, la Cluj-Napoca, o nouă recunoaştere a performanței antreprenoriale, prin premiul „Campioni în business- Transilvania și Banat“, în cadrul proiectului susţinut de Ziarul Financiar, în parteneriat cu fondul de investiţii Enterprise Investors, BCR, firma de audit şi consultanţă PwC şi Fundaţia Triple Helix.

Compania Transavia a implementat în ultimii 3 ani, începând cu 2010, un amplu program investițional de peste 30 milioane euro. Numai în acest an, suma bugetată, de 8 milioane euro, a fost suplimentată cu 5 milioane de euro pentru achiziționarea de utilaje și mașini agricole pentru extinderea diviziei vegetale în județele Alba și Cluj.
În ultimii 7 ani, Transavia a investit peste 60 de milioane de euro urmând cele mai înalte standarde de performanță în producerea cărnii de pui în România.
Pentru un control total al lanţului de producţie, Transavia a înfiinţat în 2011 divizia vegetală prin care se asigură producerea în sistem propriu a cerealelor folosite la hrana păsărilor, o premieră în rândul marilor producători de carne de pui în România. In prezent, divizia vegetală Transavia cuprinde 4 ferme vegetale: la Șpring și Ciuguzel (jud. Alba) și la Aiton și Sâmboleni (jud. Cluj).
Pentru 2014, ținta este cultivarea a peste 15.000 ha teren agricol pentru asigurarea în proporție de 100% a necesarului de cereale pentru hrana păsărilor, precum și înființarea de noi culturi agricole.
Planul de investiții pentru 2013 a cuprins alocarea de fonduri pentru modernizarea a trei ferme de creștere păsări, un depozit frigorific de carne, achiziționarea de mașini transport marfă și utilaje agricole pentru fermele vegetale. În premieră față de anii precedenți, Transavia a investit într-o campanie media pentru brandul comercial Fragedo, principalul brand de carne de pui din România. Campania TV “Întoarcerea la natural – Din natură, pentru viitor” este prima acțiune de acest gen din 2008. Pentru 2014, Transavia are în vedere consolidarea poziției de lider pe piața românească a cărnii, consolidarea situației financiare și creșterea profitabilității. „Vom continua campania educațională în școli și vom lua în considerare și combaterea campaniilor publicitare nereale privind carnea de pui”, afirmă Ioan Popa.

Despre Transavia:
Transavia este cel mai important producător de carne din România, cu o producție de peste 55.000 tone de carne de pasăre în fermele proprii de creștere din cinci județe transilvănene (Alba, Cluj, Sibiu, Brasov, Harghita). Toate produsele sunt realizate în conformitate cu normele de calitate internaţionale, sub controlul autorităţilor sanitar-veterinare şi de mediu, iar in anul 2006 compania a primit distincția de furnizor al Casei Regale a României. Compania deţine 15 ferme de creştere pui de carne, două ferme de reproducţie şi două staţii de incubaţie, o fabrică de nutreţuri combinate, două abatoare performante de industrializare a cărnii şi o fabrică de procesare a cărnii, precum şi patru ferme vegetale. Din toamna anului 2007, Avicola Braşov, unul dintre producătorii cu tradiţie pe piaţa românească, face parte din grupul Transavia. Produsele Transavia deţin certificările IFS (International Food Standard) şi BRC (British Retail Consortium). Cei 22 de ani de activitate pe piaţa avicolă din România atestă calitatea incontestabilă a companiei Transavia ca lider de piață. Produsele Transavia sunt prezente pe piaţa internă în procent de 75% în marile lanţuri de retail prin brandurile Fragedo și Papane. Transavia este prezentă şi pe piaţa internaţională, prin exporturile realizate în ţări din Comunitatea Europeană ( printre care Marea Britanie, Franța, Spania, Croația, Ungaria, Bulgaria, Estonia). Fondatorul şi directorul general este dr. ing. Ioan Popa, arhitectul celei mai performante companii cu sistem integrat de creştere, procesare şi comercializare a produselor din pui din România. Cei peste 1500 de angajaţi, o echipă solidă de management, investiţii constante şi un know-how propriu stau în spatele succesului obţinut şi la baza tuturor planurilor de viitor.
Mai multe detalii pe: www.transavia.ro, www.fragedo.ro.

Etichete: , , ,

reclama