BURSA DE VALORI BUCUREȘTI LANSEAZĂ „FLUENT ÎN FINANȚE 3.0” PENTRU UNIVERSITĂȚI

Bursa de Valori București (BVB) a lansat oficial a treia etapă a programului educațional „Fluent în Finanțe” împreună cu cinci dintre cele mai prestigioase universități din România: Universitatea Politehnica din București, Universitatea București, Universitatea Româno-Americană, Școala Națională de Studii Politice și Administrative și Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”. Bursa de Valori București, împreună cu partenerii săi din acest proiect – BT Securities, Estinvest, IFB Finwest, BRK Financial Group și OTP Asset Management, vor susține seminarii gratuite în universități, pentru creșterea gradului de conștientizare în ceea ce privește administrarea finanțelor personale. Prin participarea la seminariile “Fluent în Finanțe”, se vor dobândi abilitați și cunoștințe suplimentare în ce privește administrarea banilor, importanța acumulării averii și investițiile la bursă.

Seminariile gratuite se vor desfășura în perioada martie-mai și octombrie-decembrie 2016, fiecare cu o durată de două ore și vor fi susținute de lectori din partea Bursei de Valori București și a partenerilor din program. Prin această nouă etapă, Bursa de Valori București își propune sa atragă între 500 și 1.000 de studenți, care să ia parte la seminarii.
“Fluent în Finanțe” este unul dintre cele mai importante proiecte ale Bursei de Valori București care își propune să susțină demersurile pentru creșterea gradului de educație financiară în România. Noi, Bursa de Valori București, suntem foarte mândri să fim implicați în proiecte pentru români – începând de la copii și elevi, continuând cu studenți și ajungând la persoanele mature, prin seminariile organizate la sediul corporațiilor, dar și destinate oamenilor, indiferent de locul de muncă”, a declarat Ludwik Sobolewski, Director General la Bursa de Valori București.
“Prezența foarte ridicată a studenților Facultății de Management din SNSPA la lansarea programului „Fluent în Finanțe” și la alte seminarii anterioare organizate în comun de facultatea noastră și BVB arată interes pentru educație financiară și aplecare către acest domeniu. Putem astfel spera la un efect pozitiv multiplicator care să ajute Bursa de Valori București în efortul de creștere a finanțării economiei naționale ca element ce favorizează dezvoltarea sustenabilă la nivel național, a declarat Florina Pînzaru, Decan, Facultatea de Management, Școala Națională de Studii Politice și Administrative.
“Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir” salută inițiativa Bursei de Valori București, de a conștientiza în rândul populației, prin programul “Fluent în Finanțe”, necesitatea formării competențelor și abilităților privind administrarea finanțelor proprii. Deja au fost stabilite datele în care se vor organiza seminariile în cadrul universității noastre. În urma acestor întâlniri la care vor participa studenții și cadrele didactice, vom realiza o evaluare cu scopul de a menține și dezvolta acest parteneriat sub diferite forme”, a declarat Marinella Turdean, Pro-rector, Universitatea Creștină „Dimitrie Cantemir”.
“Ne bucurăm că avem ocazia să continuăm parteneriatul nostru cu Bursa de Valori Bucureşti, pentru extinderea inițiativei “Fluent în Finanțe”. Ca bancă a oamenilor întreprinzători, credem că înțelegerea instrumentelor financiare şi a pieței de capital contribuie în mod esențial la succesul pe termen lung al afacerilor locale”, a spus Radu Hanga, Director Strategie-Coordonare Grup, Banca Transilvania.
“Educația financiară este un proces de lungă durată, dar care, în timp, va fi benefic atât pentru populație, cât și pentru companiile care activează în domeniul financiar. Acest proces va avea un impact pozitiv asupra calității vieții oamenilor, indiferent dacă vorbim de înțelegerea unor produse de creditare sau de economisire/investiții. Cu cât produsele devin mai complexe, cu atât este nevoie de mai multe cunoștințe financiare și aici intervenim noi, de fiecare dată când este posibil, și ne asumăm rolul de cultivator al educației financiare”, a declarat Dan Popovici, Director General OTP Asset Management România.
Programul “Fluent în Finanțe” a început în iulie 2015 și a fost dedicat în prima etapă angajaților din companii. Peste 1.500 de persoane au luat parte la seminarii și au învățat noțiunile de bază ale piețelor de capital. La finalul anului trecut, Bursa de Valori București a lansat “Fluent în Finanțe 2.0”, care a extins programul inițial “Fluent în Finanțe”, cu seminarii educaționale adresate oamenilor obișnuiți, indiferent de angajatorul lor. În total, aproximativ 500 de persoane au participat la întâlnirile din București, Brasov, Cluj-Napoca și Timișoara. Următoarele seminarii vor avea loc în Sibiu (12 aprilie), Iași (18 mai) și Oradea (7 iunie).

Etichete: , , , ,

reclama