BERBECEANU A FOST ARESTAT PREVENTIV

Comisarul şef Traian Berbeceanu, şeful Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia a primit mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile din partea Curţii de Apel Alba Iulia. Alături de acesta mai sunt arestate încă două persoane, Titus Gabriel Biriescu şi Ramona Anişoara Biriescu, care sunt suspectaţi de evaziune fiscală. Berbeceanu este este urmărit penal de către DIICOT sub aspectul acuzației de a fi comis infracțiunile de sprijinire a unui grup infracțional nestructurat, favorizarea infractorului, omisiunea sesizării organelor judiciare, mărturie mincinoasă și fals în declarații.

După ce miercuri a fost audiat timp de peste zece ore, Berbeceanu a fost reţinut, în noaptea de miercuri spre joi în baza unei ordonanţe de reţinere pe 24 de ore. Joi a fost prezentat magistraţilor de la Curtea de Apel Alba, şi audiat din nou vreo patru ore. Completului de judecată, formată de fapt dintr-un singur judecător, i-a luat trei ore pentru a delibera în acest caz. Într-un final decizia curţii a fost de arestare preventivă pentru 29 de zile atât pentru Traian Berbeceanu, cât şi pentru soţii Biriescu, reţinuţi şi ei în acelaşi dosar.
Decizia a fost atacată cu recurs, care se va judeca la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Berbeceanu a spus încă de miercuri că acest dosar este fabricat şi că acuzaţiile care i se aduc sunt false. Mai mult, joi dimineaţa, prin intermediul televiziunii Antena 3, comisarul a transmis o scrisoare în care explică, cu lux de amănunte, cu nume şi prenume cine sunt cei care i-au înscenat acest dosar.

Etichete: , , , , ,

reclama