COMISIA PARLAMENTARĂ SPECIALĂ LA ROȘIA MONTANĂ

12 din cei 21 de parlamentari care fac parte din comisia specială a Parlamentului se vor deplasa miercuri la Roşia Montană. Parlamentarii, care vor fi însoţiţi de prefectul Gheorghe Feneşer, au anunţat că nu vor folosi maşini sau îmbrăcăminte pusă la dispoziţie de RMGC. Darius Vâlcov, preşedintele Comisiei comune speciale pentru Roşia Montană, a anunţat, că doar 12 membri dintre cei 21 ai Comisiei se vor desplasa în zonă, el arătând că ceilalţi fie nu doresc să meargă, fie au fost anterior în vizită.

”Trebuie să vă spun că 12 parlamentari vor face deplasarea la Roşia Montană. Ceilaţi nu doresc să meargă, iar o parte au fost. Vor merge de la toate grupurile parlamentare, am lista celor 12, aceasta va fi postată pe site în două ore. Sunt şi foarte mulţi liberali. Nu e un grup care a decis în totalitate să nu meargă”, a spus Vâlcov. El a precizat că cei 12 parlamentari vor merge până la Alba Iulia cu maşinile proprii, existând şi posibilitatea, pentru cei care doresc, de a folosi un microbuz pus la dispoziţie de Camera Deputaţilor. Vâlcov a spus că, de la Alba Iulia, de vizita parlamentarilor se va ocupa Prefectura Alba. Comisia este compusă din 21 de membri, doi dintre aceştia, cei ai PDL, neluând parte deloc la lucrări. Preşedintele Comisiei a subliniat că parlamentarii nu vor folosi maşini sau îmbrăcăminte pusă la dispoziţie de RMGC, existând o solictare expresă a sa în acest sens.

Programul comisiei este următorul:
09:00-15:00- deplasare in teren-vizita perimetrului minier Rosia Montana (statia pilot de tratare a apelor acide, zona protejata Tau Gauri-amenajare pentru vizitare turistica, zona protejata Carpeni-amenajare pentru vizitare turistica, cariera Cetate, cariera Cirnic (cariera Orlea, cariera Jig, prezentare amplasament iaz de decantare si a amplasamentului uzinei, zona protejata Biserica Greco-Catolica, primaria actuala si Orlea-imagine generala), Cirnic, Piatra Corbului (zona protejata), Piatra Despicata-imagine generala asupra sitului, taurile protejate din centrul istoric, zona protejata centrul istoric-317 case incluse în planul de reabilitare, obiective restaurate, vizita în subteran complexul de galerii Catalina Monulesti, vizita casa restaurata-depozit arheologic si santier restaurare casa 392, vizitarea Muzeului Mineritului-punct central al viitorului Complex Muzeistic). In acelasi intervar orar, sunt prevazute si alte obiective posibil de vizitat: Amplasament de relocare- Recea, iazuri de decantare cianuraţie-Baia de Arieş, iazuri de flotatie Valea Seliştei si Gura Rosiei
15:00-16:00- Sindicatul Viitorul Mineritului şi ONG-uri locale pro minerit si locuri de munca- Camin Cultural
16:00-17:00- intalnire cu autoritatile locale si regionale- Primaria veche
17:00- 18:00- intalnire ALBURNUS MAIOR- Camin Cultural
18:00-20:00- Intalnire cu Fundatia PRO MUNTII APUSENI, alte asociatii si fundatii din orasul Cimpeni.

Etichete: , , , ,

reclama