EXCLUSIV: PSD ALBA A ÎNCERCAT SĂ ÎL SCHIMBE PE FLORIN ROMAN CU IOAN FLOREA

În această vară, în timp ce vicepreședintele CJ Alba, Florin Roman, se afla în concediu, PSD Alba a negociat intens cu PDL schimbarea acestuia din funcție și înlocuirea lui cu Ioan Florea. Despre această tentativă de a „scăpa” de Roman şi conflictele dintre liberali şi social-democraţi, cu cine vrea să colaboreze PNL, dar şi despre respectarea protocolului în interiorul USL, am încercat să aflăm mai multe într-un scurt interviu cu liberalul Florin Roman, vicepreședinte CJ Alba și președinte PNL Alba Iulia.

Se pare că în final banii pentru Bazinul Olimpic din Alba Iulia vor veni. Al cui credeți că e meritul? Al PSD, că îi dă Dragnea, al PNL că au insistat liberalii? Sau al cui?

Florin Roman: Chiar nu mai contează. Un lucru e clar: banii vin de la Compania Națională de Investiții, companie din subordinea guvernului. Noi cei de la PNL am făcut propunerea de alocare a sumei de 27 de miliarde de lei vechi la nivelul guvernului. Un primar PDL este greu de luat în seamă când mai și ceartă guvernul și spune public că nu e binevenit la Alba Iulia. Poate mai multă diplomație nu strică în realația cu guvernul când ești în opoziție. A trage în guvernul care îți face autostradă și bazin nu e corect, în condițiile în care ai tăi nu le-au făcut. Însă recunoștința e floare rară. De la PSD ca de fiecare dată mi s-au părut surprinși de ce se întâmplă. Banii nu-i dă domnul Dragnea, ci guvernul USL.

Cine și de ce a încercat să vă schimbe din funcție în această vară? Și cu cine?

Florin Roman: Discuțiile pentru schimbarea mea din funcție au pornit de la liderii PSD Alba în această vară când eram plecat în concediu. S-au dus la PDL și au promis sprijin necondiționat în Consiliul Local Alba Iulia și Consiliul Județean Alba pentru a fi schimbat eu și pus domnul Florea (n.red. Ioan Florea, consilier județean, vicepreședinte PSD Alba). La CJ legea este clară. Nu pot face asta decât cu japca. Iar pentru asta există instanță. Cei de la PDL nu au achesat la propunere, iar ca de obicei corul de plângăcioși ai domnului Dîrzu au rămas în afara jocului. E tipic lor: nu știu să facă nici măcar un proiect, se ocupa doar de lucruri mărunte, bârfa și nimic, dar nimic pentru oameni.

Conflictele tot mai virulente dintre PSD și PNL din judetul Alba au vreo legătura cu cele din campaniile din 2012? Adică cele de la locale și parlamentare.

Florin Roman: Eu nu generez conflicte. Nu am timp de așa ceva. Primul ghiozdan, școala profesională germană, Eurodyssee, gratuitate la transportul public pentru șomeri, autostrada Sebeș-Turda se fac cu multă trudă. Cu lobby, cu înțelegere, cu muncă și viziune. Cei de la PSD Alba din păcate, în loc să fie lângă noi, au preferat mocirla politicii, cu discuții sterile. Nu au realizat niciun proiect pe care l-au promis în campanie. Poate se vor apuca serios de treaba acum. Până acum drumurile lor la București nu au fost în interesul Albei, ci doar pentru a se plânge conducerii că nu au loc de mine. Trebuie să iasă din aceasta retorică dacă vor să adune și voturi anul viitor.

A respectat PSD protocolul cu PNL în județul Alba? Dacă da, de ce la Sebeș vieprimarul este PDL și nu PNL cum prevedea protocolul USL?

Florin Roman: Bineînțeles că nu a respectat protocolul. Nu e cazul doar la Sebeș. În foarte multe consilii locale, vezi Teiuș sau Ocna Mureș, votează cot la cot cu PDL. Ei nu au atacat public niciodată PDL la Alba, ci doar PNL. Dar fiecare pe limba lui piere, știți cum spune vorba. Treaba lor, să fie sănătoși. Nu și-au respectat nici înțelegerile financiare de la locale și au ajuns mari politicieni pe banii adunați de la liberali. Asta spune multe despre caracter…

În aceste condiții credeți că mai e viabilă colaborarea punctuală cu PSD în CJ și consiliile locale sau mai degrabă cu PDL? Cel puțin până acum PDL pare să se țină de cuvânt de fiecare dată…

Florin Roman: Eu colaborez cu oricine care este pentru oraș și județ și nu împotriva lui. Deocamdată asta mă interesează. Campania s-a încheiat de mult. Când vor înțelege toți asta, orașul și judetul vor avea de câștigat.

Etichete: , , , , , , , , ,

reclama