FALCĂ ŞI PREDOIU FAŢĂ ÎN FAŢĂ CU PDL ALBA

Democrat-liberalii din Alba au participat ieri la Alba Iulia la o întâlnire cu Gheorghe Falcă, primarul Aradului şi Cătălin Predoiu, prim-vicepreşedinte al PDL, aflaţi în cursa internă pentru desemnarea candidatului la alegerile prezidenţiale. Cei doi şi-au expus programul politic cu care speră să câştige nominalizarea din partea PDL pentru prezidenţiale, dar au răspuns şi la întrebări.

Întâlnirea lui Falcă şi Predoiu cu cei peste 200 de pedelişti a durat aprximativ două ore, timp în care fiecare a încercat să îi convingă pe cei prezenţi că el este cea mai bună variantă de candidatură la funcţia supremă în stat.
În timp ce Falcă mizează pe o „Românie vie”, Predoiu insistă pe echilibru, dar amândoi au spus că se impune unificarea tuturor forţelor politice de dreapta. Chiar dacă au evitat să facă declaraţii punctuale în privinţa liberalilor, cei doi potenţiali candidaţi la preşedinţie, au recunoscut faptul că PNL este luat în calcul în procesul de coagulare a dreptei, dar fără liderul Crin Antonescu.
De altfel în ultima perioadă sunt tot mai dese vocile, atât în interiorul PDL, cât şi în PNL, care se pronunţă pentru o viitoare alianţă a democrat-liberalilor cu liberalii, practic reînvierea Alianţei D.A., care să ducă la o construcţie politică solidă pe partea dreptă a eşichierului politicii româneşti.
La nivelul judeţului Alba votul pentru desemnarea viitorului candidat la prezidenţiale se va desfășura sâmbătă 9 noiembrie între orele 09.00 – 17.00 în cele 13 secții de votare organizate în mai multe zone din județ: Alba Iulia: sediul PDL de pe str. Basarabiei nr. 3; Aiud: sediul PDL de pe str. Transilvaniei nr. 66; Blaj: Piața 1848 nr. 16; Sebeș: Centrul Cultural Lucian Blaga; Abrud: sediul PDL de pe Aleea Plopului bl. N ap. 1; Baia de Arieș: sediul PDL de pe str. Arieșului bl. 18; Cîmpeni: sediul PDL de pe str. Meșteșugarilor nr. 1; Cugir: sediul PDL de pe str. Victoriei nr. 9; Ocna Mureș: sediul PDL de pe str. Nicolae Iorga nr. 26; Teiuș: Căminul Cultural; Zlatna: str. Moților nr. 4A; Ighiu: sediul PDL de pe str. Principală nr. 369; Albac: Căminul Cultural.

Etichete: , , , , ,

reclama