ÎN GENUNCHI LA MORMÂNTUL PĂRINTELUI ARSENIE BOCA, SFÂNTUL ARDEALULUI

Pelerinajul la mormântul părintelui Arsenie Boca, sfântul Ardealului, de la Mănăstirea Prislop, este un lucru pe care trebuie să îl faci cel puțin o dată în viață. Pentru că acolo unde odihnește unul din marii sfinți ai României spațiul și timpul capătă alte valențe. Ca și când te întorci la origini, la vremurile în care preotul, duhovnicul erau cel mai important sprijin pe care îl puteau primi vreodată oamenii de rând. Iar acest sentiment continuă să dăinuie și astăzi, în plină eră tehnologică.

În liniște spre mormântul unui sfânt

Drumul până la Prislop a fost unul ușor, chiar dacă am avut de mers aproape 100 de kilometri pe șosele în mod normal foarte aglomerate. Ca un făcut traficul a fost ușor și am ajuns fără probleme. După aproape două ore de mers cu mașina ajung la poarta mănăstirii. Aici prima surpriză: e plin de autoturisme și autocare. Peste 50 de mașini mici și vreo 10 autocare. Sute de oameni sunt în pelerinaj, la mai puțin de două ore de căderea întunericului. Și sunt veniți din aproape toate județele țării.
În poarta mănăstirii un echipaj de jandarmi. Care șomează pentru că oamenii sunt veniți să se roage, nu să facă scandal. La intrare, respectând anunțul, îmi închid telefoanele mobile și las în mașină aparatul de fotografiat. Femeile își pun baticuri în cap, iar cele care sunt în pantaloni primesc fuste. De fapt un fel de șorțuri cu un șnur, pe care le înfășoară în jurul mijlocului și obțin în acest fel o fustă. De la magazinul cu obiecte bisericești din incită cumpăr lumânări.
Drumul spre biserica mănăstirii e presărat de pelerini. Oameni de toate vârstele fie merg spre mormânt, fie se întorc. Totul într-o liniște de mormânt. Liniștea te lovește parcă în moalele capului. Auzi păsărelele cântând și te simți atât de rupt de agitația și gălăgia de la care ai plecat cu doar câteva ore înainte.

Sfinte părinte Arsenie roagă-te pentru noi păcătoșii

Am decis să merg prima dată la mormântul părintelui Arsenie Boca. Am trecut pe lângă micuța biserică și am urcat pe cărare, printre copaci, până am ajuns în apropierea locului în care este îngropat unul din cei mai mari duhovnici ai națiunii noastre și cu siguranță unul dintre sfinți. Cărarea este destul de abruptă, îngustă, pelerinii circulă în ambele sensuri. Cu toate acestea nu se înghesuie nimeni, fiecare îi face loc celuilalt să treacă. Și peste toate acea liniște în care trilurile păsărilor ți se par asurzitor de sonore.
Ajung lângă mormânt. Mii de flori. Niciodată în viaţa mea nu am văzut un mormânt pur şi simplu inundat de flori. În fața mea câteva zeci de oameni. Așteaptă cuminți, rugându-se în tăcere să ajungă lângă cruce. Sunt tot felul de oameni, tineri, bătrâni, copii, femei, bărbați, sănătoși sau bolnavi, la trup sau suflet.
Stau câteva minute. Avansăm încet, dar într-o tăcere deplină. De mormânt se apropie o tânără. Nu are mai mult de 30 de ani. Ține în mână niște haine. Pe care le atinge de cruce, murmurând disperată o rugăciune. Stă preț de cîteva zeci de secunde, îngenuncheată după care se ridică. Are fața tumefiată de plâns. Își face cruce și se retrage încetișor. Cineva din familia ei este grav bolnav, iar ea a venit să atingă hainele acelei persoane de crucea celui pe care Ardealul în consideră sfânt. Să facă o minune și să se însănătoșească!
Un bunic își ține nepotul de mână. Copilul are în jur de 10 ani. Frumos, cu chip luminos și cuminte. Când ajunge lângă cruce bunicul își ridică nepotul pentru a săruta crucea. Băiatul are un handicap locomotor la un picior.
Ajung și eu. Îngenunchez, mă rog și sărut crucea. Cuvintele sunt multe prea sărace pentru a descrie ce stare te cuprinde acolo în fața mormântului părintelui Arsenie Boca. E o stare de liniște și beatitudine care te cuprinde brusc și care dăinuie mult timp după ce pleci de acolo. Ca și când minte și sufletul ți se golesc de griji, frământări, necazuri, orice te-ar putea abate de la a fi tu însuți. De parcă cineva șterge cu buretele toate aceste lucruri pentru a face loc seninătății și bunătății. Și a bucuriei pentru lucrurile simple din viață: Dumnezeu, familia, sănătatea, prietenii…
După un pelerinaj la Prislop ești un alt om, mai liniștit, mai calm, mai conștient de faptul că adevăratele valori din această lume nu sunt cele pe care le vezi în fiecare zi la televizor su le citești în ziare. Că problemele pe care le crezi de nerezolvat sunt doar aparente și că un grăunte de credință poate muta munții din loc.

Biserica „săracă” a părintelui Arsenie Boca

Tulburat, e păcat să nu recunoşti că un asemenea moment te marchează, mă îndrept spre biserică. Înăuntru câteva măicuțe și preotul sunt la slujbă. Biserica e mică, chiar foarte mică. Fără picturi pe pereți. Doar câteva icoane agățate în câte un cui. Îmi aduce aminte de creștinismul primordial și povestirile unui bătrân preot de țară, care îmi spunea acum câțiva ani cum se făcea preoția în Munții Apuseni pe vremea comuniștilor. În cizme de cauciuc, prin ploi și ninsori, zeci de kilometri pentru a sluji duminica la o mână de credincioși. Bisericuța este imaginea perfectă a primilor creștini. Mică, simplă, dar cu o mare încărcătură spirituală. Vocile măicuțelor abia se auzea. Afară însă vocile lor răsunau de parcă ar fi fost un cor format din zeci de persoane.

În loc de epilog

De nedescris. Așa a fost pelerinajul la mormântul părintelui Arsenie Boca. Un om cu viață de sfânt, care a îndurat închisoarea și privațiunile, pentru credința sa. Un sfânt despre care pelerinii spun că face minuni, că oamenii care se roagă lui sau care ating crucea scapă de boli, trupești su sufletești deopotrivă. Un preot pe care zecile de mii de pelerini care merg la Prislop ori de câte ori au ocazia vor să îl vadă canonizat. Pentru că, de acolo din ceata îngerilor lui Dumnezeu, părintele Arsenie Boca veghează asupra lor. Iar asta o simte fiecare din cei care îi vizitează mormântul și îi ating crucea…

Foto: elixir.ro, crestinortodox.ro, arsenieboca.ro.

Etichete: , , ,

reclama