JAFUL DE PE VALEA SEBEȘULUI, CONFIRMAT DE AUTORITĂȚI

Acum o lună de zile scriam aici despre dezastrul de pe Valea Sebeșului. Despre arbori și resturi de lemne în albia râului, zeci de metri cubi de lemn tăiat proaspăt lăsat pe marginea drumului și zone întregi de pădure pur și simplu rase. La vremea respectivă autoritățile anunțau puzderie de controale și vorbeau de o cantitate de aproximativ 4.000 de metri cubi de material lemnos tăiată ilegal. Între timp încep să apară și rezultatele: cei patru mii de metri cubi de lemn au fost deja descoperiți. La o singură firmă. Dacă punem la socoteală faptul că pe Valea Sebeșului își desfășoară activitatea foarte multe firme care taie lemhul și îl transportă la societățile care îl prelucrează ne așteptăm ca această „captură” să fie doar începutul.

Jaful din pădurile de pe Valea Sebeşului este mai mare de 4.000 de metri cubi. Am mai spus-o şi o să o spunem în continuare. La finalul săptămânii trecute poliţia dădea un comunicat de presă în care scria negru pe alb că la o firmă din Săsciori s-au descoperit nereguli majore. Peste 4.500 metri cubi de material lemnos care fie nu a fost evidenţiat în contabilitate, fie nu avea documente de provenienţă: „Poliţişti ai Serviciului de Investigare a Fraudelor împreună cu poliţişti ai Serviciului de Ordine Publică şi specialişti ai Ministerului Mediului si Schimbărilor Climatice, ITRSV Cluj şi ai Direcției Silvice Alba, acţionând în cadrul Planului Comun de Acţiune „Scutul Pădurii”, au efectuat verificări la o societate comercială din comuna Săsciori, care are ca şi obiect de activitate comercializarea de material lemnos. Cu ocazia controlului efectuat s-a constatat că administratorul societăţii comerciale nu şi-a respectat obligaţiile cu privire la evidenţierea intrărilor şi ieşirilor de material lemnos, pentru lunile februarie, martie şi aprilie 2013, motiv pentru care acesta a fost sancţionat contravențional cu amendă în valoare de 1.500 lei, iar ca şi măsură complementară s-a procedat la confiscarea valorică a cantităţii de 2.945 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 363.529 lei, cantitate de material lemnos pe care nu a evidenţiat-o în SUMAL. Totodată, s-a constatat că societatea comercială a expediat cantitatea de 1.612 metri cubi material lemnos, (lemn rotund răşinos), a cărui proveniență legală nu a putut fi dovedită de către reprezentantul legal al firmei. Pentru această faptă, poliţiştii l-au sancționat contravențional pe administratorul societăţii cu amendă în valoare de 25.000 lei iar ca măsură complementară, s-a procedat la confiscarea valorică a cantităţii de 1.612 metri cubi material lemnos, în valoare totală de 201.477 lei”.
Cifrele sunt clare: 4.557 metri cubi material lemnos în valoare de 565.000 lei. Undeva la 125.000 de euro. Şi vorbim de o singură firmă. Vă imaginaţi ce dimensiuni are jaful pe de Valea Sebeşului dacă toate firmele ar fi verificate la sânge de autorităţile statului? Zei de mii de metri cubi, ce valorează sute şi sute de mii de euro. Aşteptăm cu nerăbdare continuarea „Scutului Pădurii”. Poate că cineva va avea curajul să destrame mafia lemnului…

Etichete: , , , , , , , ,

reclama