ROȘIA MONTANĂ, ÎNTRE DEZNĂDEJDE ȘI SPERANȚĂ (V)

În comuna Roșia Montană mina de stat s-a închis în 2006, pentru că era nerentabilă, iar Uniunea Europeană a cerut României să sisteze subvențiile pentru întreprinderi nerentabile, dacă vrea să devină stat-membru. De atunci, oamenii trăiesc mai mult cu speranța că o să repornească mineritul. Unii au mai plecat, alții au ieșit la pensie, dar mineritul tot nu a repornit și e tot mai greu. Compania minieră care propune redeschiderea minei a făcut disponibilizări, în luna martie. Circa 400 de persoane au rămas atunci fără loc de muncă. Firma Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), care era principalul angajator din localitate, a luat această măsură extremă din cauză că proiectul minier așteaptă de 10 ani aprobare, fără un răspuns concret. Stirisireportajealba.ro continuă să vă prezinte reportaje din Roșia Montană. Cine sunt oamenii rămași pe drumuri, care sunt durerile și speranțele lor, în această localitate cu tradiție minieră?

Eugen Valentin Paşca: “Am fi bucuroși să se dezvolte țara, să ne ofere locuri de muncă pentru tineri”
„Situaţia este foarte gravă. Dacă nu ai loc de muncă, ce să faci? Să stăm să fluierăm? Ce să facem? Indiferent că eşti căsătorit sau nu, tot ai o familie, părinţi, fraţi, bunici etc. de întreţinut. Trăiesc din ajutorul de şomaj acum. Locuri de muncă în zonă nu sunt şi nu oferă nimeni. Când s-au opus să înceapă compania proiectul minier, toţi au sărit că fac ei ceva. Acum când am rămas acasă, nu mai sare nimeni. Greenpeace-ul şi opozanţii nu fac nimic. Vin pe aici şi lasă gunoaie pe străzi şi le curăţăm tot noi. Noi suntem oameni de la ţară, oameni curaţi, spălaţi, cu bun simţ, nu ca ei. Curăţenia lor şi comportamentul lasă de dorit. Ăştia când au venit la Roşia la festivalul ăsta al lor, Fân Fest, au venit pe la noi pe acasă să le dăm de mâncare şi de băut. Nu să ne ofere ei ceva. Eu susţin mineritul ca şi toţi de aici. Compania ne-a dat de lucru, ne-a făcut bine. Am avut loc de muncă, am avut tot plătit. Au mers taxe la stat, acum ce facem? Vrem să meargă înainte mina, să fim iar angajați. Am fi bucuroşi să se dezvolte ţara asta, să ne ofere şi lucruri bune şi locuri de muncă la tineret.”
Mircea Micu: “Eu am ajuns la pensie din minerit, dar alții ce vor face dacă nu se deschide mina?”
„Eu am avut noroc că am ajuns la pensie. Dar alţii ce să facă? Susţin în continuare mineritul în zonă şi sper să se întâmple cât mai curând ceva bun şi aici la noi.”

Etichete: , , ,

reclama