”DASCĂLULUI MEU, CU DRAGOSTE!”

Începând cu anul 1994 data de 5 octombrie reprezintă la nivel mondial, o zi de promovare a meritelor cadrelor didactice și a contribuției aduse de către acestea în procesul educațional. Primăria Municipiului Aiud lansează cu această ocazie o provocare tinerilor liceeni din municipiul nostru, invitându-i să participe la un concurs interactiv.

Concursul constă în crearea unui logo pentru evenimentul ce va marca Ziua Educatorului, eveniment organizat de administrația aiudeană în data de 5 octombrie, potrivit hotărârii Consiliului Local din nr. 261/17.12.2015, privind aprobarea calendarului principalelor evenimente organizate direct de către Primăria și Consiliul Local al municipiului Aiud în anul 2016.
Creațiile vor fi individuale sau de grup (maxim 2 elevi), ele trebuind să conțină elemente din logo-ul oficial al Zilei Mondiale a Educației.
Lucrările vor fi depuse la sediul Primăriei Municipiului Aiud, la Biroul Comunicare și Relații Publice, pe suport de hârtie, în format A4, având pe verso datele de identificare ale autorului/autorilor, precum și în format electronic, până la data de 30 septembrie 2016, ora 12:00.
În urma jurizării lucrărilor, logo-ul câștigător va fi utilizat pentru crearea afișului de promovare a evenimentului, menționându-se datele de identificare ale elevului.
Totodată, elevul câștigător va participa la evenimentul organizat de Primăria Municipiului Aiud în data de 5 octombrie, cu ocazia Zilei Educatorului.

Birou Comunicare şi Relaţii Publice

Etichete: , , , ,

reclama