Înfrângere pentru CSU Alba Iulia

CSU Alba Iulia a fost înfrântă în prima semifinală a campionatului național de baschet feminin. Echipa universitară  a pierdut pe teren propriu, duminică seară, scor 67-77 (18-19, 16-13, 12-16, 21-29), cu CSM Târgoviște, în prima partidă din faza semifinală a campionatului național de baschet feminin. Târgoviștencele iau astfel o primă opțiune pentru calificare în finală, în timp ce trupa lui Popov este obligată să câștige joi în meciul 2 din deplasarea din județul Dâmbovița, pentru a rămâne în lupta pentru accederea în ultimul act al competiției.

Partida a fost una echilibrată în mare parte, diferența facându-se în special în ultimul sfert, când oaspetele au jucat la un nivel foarte ridicat și au marcat din toate pozițiile. Disputa a debutat în forță, cu ambele echipe dornice de victorie, iar jocul a mers cap la cap până la finalul primului sfert, încheiat cu Târgoviște în avantaj de un punct. Cea de-a doua parte a avut-o pe CSU ușor la comandă, fetele lui Popov reușind să treacă în avantaj și să intre în pauza mare cu avans de un coș pe tabelă. La revenirea de la cabine, scorul a fost oscilant, cu CSM Târgoviște mai precisă în aruncări și mai mult în față de tabelă în ultimele două sferturi, chiar dacă universitarele din Alba Iulia au avut la un moment dat avans chiar de 8 puncte.

În final diferența de scor nu a reflectat exact ceea ce s-a întâmplat în teren și a fost puțin dură pentru gazde. Astfel, scorul în semifinala CSU Alba Iulia – CSM Târgoviște este de 0-1, iar pentru a rămâne în luptă universitarele trebuie să câștige meciul 2 în deplasare și să poată profita de avantajul propriului teren într-o eventuală partidă decisivă.

reclama