VICTORIE ÎMPOTRIVA CAMPIOANEI PENTRU FETELE DE LA CSU ALBA IULIA

Victorie în primul derby al campionatului pentru CSU Alba Iulia. Echipa universitară a învins în această seară, scor 61-50 (17-12, 19-15, 11-14, 14-9), vicecampioana CSM Târgoviște, într-o partidă care a contat pentru etapa a II-a a campionatului național de baschet feminin. Partida a fost una echilibrată, cu o ușoară dominare a gazdelor, care s-au aflat la conducere de la un capăt la altul, reușind să câștige trei din cele patru sferturi.

Totuși, echilibrul s-a menținut în permanență, trupa oaspete reușind să profite de momentele de relaxare ale sportivelor lui Miroslav Popov și să rămână mereu aproape pe tabelă. Într-un final, perioada mai lungă de pregătire și faptul că a jucat în fața propriilor suporteri și-a spus cuvântul, iar CSU s-a impus la o diferență de 11 puncte.
Cea mai eficientă jucătoare a partidei a fost Chastity Reed, de la CSU Alba Iulia, care a reușit 19 puncte, 9 recuperări, 6 pase decisive și 2 intercepții, pentru un coeficient de eficiență de 22 de unități.
După două partide jucate, CSU rămâne neînvinsă în campionat și urmează să întâlnească în etapa următoare pe teren propriu campioana en-titre, ICIM Arad.
Statistică meci CSU Alba Iulia: Chastity Reed – 19 puncte, 9 recuperări și 6 pase decisive Tiffany Brown – 9 puncte și 5 recuperări, Jovana Vukoje – 9 puncte și 2 recuperări, Sasa Cadjo – 9 puncte, o recuperare și 2 pase decisive, Khadijah Whittington – 8 puncte, 11 recuperări și 4 pase decisive, Annemarie Părău – 5 puncte, 5 recuperări și 7 pase decisive, Breanna Salley – 2 puncte și 3 recuperări, Alexandra Uiuiu – 2 recuperări și Larisa Toma – o recuperare.
Chastity Reed: Sunt mulțumită că am reușit victoria, chiar dacă nu am făcut cel mai bun meci și am ratat destul de mult, însă ne-am apărat foarte bine și cred că aici s-a făcut diferența. Târgoviște este o echipă bună, meciul putea să se termine și în favoarea lor, am avut unele momente de lipsă de concentrare în care ele au revenit și puteau să o facă și mai bine, însă mă bucur că acest lucru nu s-a întâmplat.
Khadijah Whittington: A fost un meci dificil, Târgoviște ne-a pus probleme serioase, însă apărarea ne-a funcționat foarte bine în repriza secundă și cred că aici s-a câștigat meciul. S-a văzut însă că a fost un meci de început de sezon, s-au făcut multe greșeli și mai avem de lucrat la omogenizarea echipei, însă sunt fericită că am câștigat acest meci important.
Miroslav Popov, antrenor CSU Alba Iulia: A fost foarte greu, Targoviște are câteva aruncătoare de 3 puncte, iar noi nu le-am apărat foarte bine în prima parte a meciului. S-a văzut însă că ne-am dorit mai mult victoria și am reușit să o obținem. Cred că astăzi s-au întâlnit două echipe bune, iar pentru noi a contat mult avantajul terenului propriu. Bineînțeles că mai avem de lucrat, dar este bine că am trecut cu brio peste primul test cu adevărat dificil din acest sezon.
Bogdan Duma, președinte al Consiliului de Administrație al CSU Alba Iulia: A fost un meci dificil, ne așteptam la un asemenea meci, deși mulți nu o dădeau pe Târgoviște în lupta pentru campionat în acest sezon. S-a dovedit însă că vicecampioanele că au o echipă redutabilă, dar noi am reșit să le învingem și să ne continuăm parcursul bun din acest debut de sezon.

Etichete: , , , ,

reclama