Autostrada Turda-Sebeș nu este o prioritate pentru guvernul Ponta

Căzută parcă în dizgrația Guvernului, autostrada Turda-Sebeș trebuie să devină o prioritate națională. Avem nevoie de finalizarea cât mai urgentă a acestui proiect. Deși premierul Ponta se lăuda că lucrările la autostrada Turda-Sebeș se vor finaliza până în octombrie 2016, la cum evoluează proiectul, este clar că vor exista întârzieri » citeste tot

AUTOSTRADA SEBEȘ-TURDA A FOST SCOASĂ LA LICITAȚIE

Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) organizează licitaţie deschisă pentru proiectarea şi execuţia Autostrăzii Sebeş – Turda, valoarea estimată a contractului, fiind de 560 de milioane de euro fără TVA, anunță Agerpres. Potrivit unui anunţ de participare, postat sâmbătă pe site-ul e-licitaţie.ro, » citeste tot

DOCUMENTAŢIA AUTOSTRĂZII SEBEŞ-TURDA VA FI POSTATĂ PE SEAP

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean Alba, Florin Roman, a anunţat astăzi că studiul de fezabilitate al autostrăzii Sebeş-Turda a fost finalizat, valoarea investiţiei fiind estimată la 870 de milioane de euro. Studiul va fi postat pe SEAP mâine, după finalizarea verificărilor de către Agenţia Naţională pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor » citeste tot

TRASEUL AUTOSTRĂZII SEBEŞ-TURDA RĂMÂNE (ÎNCĂ) NESCHIMBAT

După cum anunțam încă de ieri, astăzi a avut loc o ședință tehnică la Aiud, la care au participat primarii localităților care vor fi traversate de autostrada Sebeș-Turda, reprezentanții Consiliului Județean Alba, ai Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale și ai proiectantului. Primăria Alba Iulia a reușit să obțină din partea » citeste tot