”Aiudenilor portocalii ascunși sub sigla PNL”

De la început vreau să precizez faptul că, așa cum am mai afirmat, nu mai candidez pentru nici o funcție de demnitate, la alegerile locale din luna iunie, iar pe cale de consecință, nu sunt în campanie electorală. Cu toate acestea, pe fondul neputinței unor grupuri de persoane, care se ascund în spatele siglei PNL, aceștia continuă să intoxice opinia » citeste tot

PRIMARUL DIN AIUD LA ÎNTÂLNIRI CU CETĂȚENII

Joi, 26 noiembrie 2015, primarul municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan, a participat la întâlnirile programate cu locuitorii din localitățile aparținătoare Gîmbaș și Păgida. La aceste întâlniri au participat alături de domnul primar, secretarul municipiului Aiud și funcționari din cadrul aparatului de specialitate al primarului, precum și șeful » citeste tot

Centrul Social Multifuncțional pentru Persoane cu Dizabilități Aiud

În data de 25 februarie 2015, la inițiativa primarului municipiului Aiud, Mihai Horațiu Josan, Consiliului Local Aiud a aprobat prin HCL nr. 34 Regulamentul de organizare şi funcţionare a Centrului Social Multifuncţional pentru Persoane cu Dizabilităţi Aiud, birou în cadrul Serviciului Public de Asistenţă Socială. Misiunea centrului este de a preveni » citeste tot

STADIUL INVESTIȚIILOR DERULATE DE PRIMĂRIA AIUD

Interviu cu primarul municipiului Aiud, Mihai Horațíu Josan Domnule primar, la începutul anului, odată cu aprobarea bugetului general al municipiului Aiud, ne-aţi acordat un interviu în care aţi făcut referire la cele mai importante proiecte care se vor derula pe parcursul lui 2015. Care sunt în acest moment investiţiile şi lucrările finalizate? Aşa » citeste tot

AIUDUL VA AVEA ÎN ACEST AN UN BUGET DE 75 DE MILIOANE DE LEI

Interviu cu Mihai Horațiu Josan, primarul Municipiului Aiud – După cum ştim, în ședința extraordinară a Consiliului Local Aiud, care a avut loc în data de 9 februarie 2015, a fost aprobat bugetul general al Municipiului Aiud pe anul 2015. Cum arată acest buget şi care sunt priorităţile administraţiei publice aiudene pentru anul în curs? Mihai » citeste tot

PRIMARUL DIN ȘIBOT VA FI DEMIS

Ilie Tomuș, primar al comunei Șibot, este unul din puținii primari din țară care rămâne în funcție deși este condamnat penal. Nu a luat mult, un an de închisoare cu suspendare. Motivul pentru care a fost condamnat, definitiv și irevocabil, este însă o altă poveste. Pentru că Ilie de la primărie a primit un an de pușcărie cu suspendare pentru » citeste tot

ÎNCHISOARE CU SUSPENDARE PENTRU PRIMARUL DIN ŞIBOT

La începutul acestei săptămâni magistraţii de la Judecătoria Alba Iulia l-au condamnat pe primarul comunei Şibot, Ilie Tomuş, la un an de închisoare cu suspendare pentru activităţi comerciale incompatibile cu funcţia de primar, după cum am mai scris aici. Judecătoria Alba Iulia a admis acordul de recunoaştere a vinovăţiei semnat de Ilie Tomuş » citeste tot

MUZEU PENTRU TĂBLIȚELE DE LA TĂRTĂRIA

Primarul comunei Săliştea, Aurel Stănilă, a făcut astăzi mai multe precizări despre proiectul menit să pună în valoare tăbliţele de lut descoperite la Tărtăria în judeţul Alba: „Noi credem în autenticitatea tăbliţelor şi ne zbatem pentru un viitor muzeu. Culmea e că unii nu cred în aceste tăbliţe, susţin că nu sunt vechi, au fost puse » citeste tot

CONSULTARE PUBLICĂ PE MARGINEA BUGETULUI MUNICIPIULUI AIUD

În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare şi ale Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare, Primăria Municipiului Aiud organizează consultare publică asupra proiectului bugetului de venituri » citeste tot

ILIE ŞI … BANII DE LA PRIMĂRIE

Acum câteva luni vă povesteam de aventura unui primar din Alba cu inspectorii Curţii de Conturi. Ilie Tomuş, primar de prin Şibot, tocmai avusese o întâlnire contondentă cu doi inspectori care i-au luat la verificat documentele financiar-contabile. Surpriza a fost mare. De vreo 870 de mii de lei. Bani pe care tovarăşul primar a primit sarcină să îi » citeste tot