ADMINISTRAŢIA LOCALĂ DIN BISTRA A DEPUS SPRE FINANŢARE PRIN PNDL, PROIECTE DE PESTE 2,5 MILIOANE DE EURO

Primarul comunei Bistra, Traian Gligor a depus la Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene spre a obţine finanţare 7 proiecte. Proiectele depuse în cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Locală sunt: 1. ,, Reabilitare, modernizare şi extindere Şcoala cu clasele I-IV, comuna Bistra”, subprogramul Modernizarea » citeste tot

ȘEDINȚĂ A CONSILIULUI LOCAL AIUD

În data de 24 noiembrie 2016, începând cu ora 14:00, în sala Ion I.C. Brătianu a Primăriei municipiului Aiud, va avea loc ședința ordinară a Consiliului Local al municipiului Aiud. Ședința va avea următorul proiect al ordinii de zi: 1. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri și cheltuieli a Serviciului Public Administrația » citeste tot

AIUD: PROGRAMUL PENTRU ACORDAREA DE FINANŢĂRI NERAMBURSABILE ÎN ANUL 2015

În conformitate cu prevederile: – Legii nr. 350/2005 privind regimul finanţărilor nerambursabile din fonduri publice alocate pentru activităţi nonprofit de interes general, cu modificările și completările ulterioare; – Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Aiud, nr. 221/17.10.2011 prin care s-a aprobat Regulamentul privind regimul » citeste tot

BANII PENTRU ONG-URI, SĂMÂNŢĂ DE SCANDAL

Finanţarea nerambursabilă din bugetul local al Municipiului Sebeş a proiectelor de interes public local stârneşte nemulţumiri în rândul solicitanţilor. Şi asta pentru că din cei 250 de mii de lei alocaţi prin buget doar o mică parte, respectiv aproximativ 34.000 de lei vor ajunge efectiv la organizaţiile nonguvernamentale pentru derularea unor proiecte. » citeste tot

PREMII PENTRU CEI MAI BUNI VOLUNTARI DIN ALBA

Cei mai buni voluntari, cele mai bune proiecte și cele mai bune organizații în care au activat voluntarii au fost premiate joi seara în cadrul Galei Voluntariatului Alba ediția 2013. Pentru prima dată în acest an a fost decernat și Premiul Presei, oferit de redacția Știri și Reportaje Alba. Un eveniment deosebit în cadrul căruia voluntarii, cei care » citeste tot

VINO ÎN ECHIPA YOUTHBANK ALBA!

Fundația Comunitară Alba a dat startul celui de-al cincilea an de Program YouthBank la Alba Iulia. Ca de fiecare dată, prima etapă din noul an școlar este cea a înnoirii echipei YouthBank, fiind căutați liceeni entuziaști, energici, dornici să-și dezvolte abilitățile și să se implice activ în comunitate. Pentru a deveni membru în echipa YouthBank » citeste tot

ADR CENTRU: DISCUTII PRIVIND VIZIUNEA DE DEZVOLTARE A REGIUNII CENTRU

Reprezentantii autoritatilor publice locale, ai mediului de afaceri si ai societatii civile din Regiunea Centru s-au intalnit azi la Hotel Parc din Alba Iulia pentru a discuta despre domeniile care au nevoie de finantare, in concordanta cu directiile urmatoarei perioade de programare financiara a fondurilor Uniunii Europene. Intalnirea de lucru a fost organizata » citeste tot

ADR CENTRU: CONFERINTA REGIONALA PRIVIND COMUNICAREA PENTRU PROGRAMUL REGIO IN REGIUNEA CENTRU

Aproape jumatate dintre cei 116 reprezentanti ai retelei regionale de multiplicatori de informatii pentru programul REGIO au participat marti, 14 mai 2013, la Conferinta Regionala privind implementarea masurilor de comunicare pentru Programul Operational Regional, organizata de Agentia pentru Dezvoltare Regionala Centru la Hotel Parc din Alba Iulia. In cadrul » citeste tot

ROTARY CLUB AIUD, LA PRIMA SA ACŢIUNE

Recent înfiinţat, Rotary Club Aiud a organizat o primă acţiune cu scop caritabil, cu ocazia sărbătorilor Pascale. Întrucât scopul principal al Rotary Club este acela de a încuraja şi cultiva idealul serviciului în folosul comunităţii, cei 27 de membri ai clubului aiudean au susţinut o acţiune de distribuire a unor pachete alimentare unui număr » citeste tot

ADR CENTRU A PREMIAT ELEVII PARTICIPANTI LA CONCURSUL „SOCIETATEA ROMANEASCA – SOCIETATEA EUROPEANA”

Pe parcursul acestui an, Uniunea Europeana si ADR Centru sustin, printr-o serie de evenimente si conferinte regionale, dialogul dintre toate nivelurile de guvernare, societatea civila si mediul de afaceri, pentru a dezbate drepturile fiecarui cetatean si pentru a construi o viziune despre cum ar trebui sa fie la UE in 2020. Pentru a promova implicarea civica, » citeste tot
Pagina 1 din 41234