„AŢI SALVAT ROŞIA MONTANĂ! NOI ACUM CE FACEM?”

La jumătatea lunii august, comuna Roșia Montană este iar bătaia de joc a unor tineri care nu muncesc, nu au grija zilei de mâine și abia așteaptă să plece de acasă ca să se “distreze” la FânFest! Acum, când marea majoritate dintre noi nu au un loc de muncă după ce compania minieră și-a redus activitatea și a disponibilizat sute de oameni, » citeste tot

„DUMNEZEU NE-A DAT BOGĂŢIILE ŞI AURUL DIN PĂMÂNT CA SĂ PUTEM TRĂI”

„Guvernanţii sunt acum cei care, cu decizia lor, au puterea să ne facă viaţa bună, să ne readucă zâmbetul pe buze şi fericirea în suflete. În ei stă speranţa noastră ca mineritul să repornească cât mai curând”. Soţii Virgil şi Cristina Dalea au lucrat la compania Roşia Montană Gold Corporation. Din luna martie a acestui an, amândoi » citeste tot

INDECIZIA ŞI IPOCRIZIA POLITICIENILOR ÎN PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ

Despre Roşia Montană s-au scris mii de articole şi a fost unul din cele mai controversate subiecte din media românească în ultimii 17 ani. În momentul în care a apărut acest subiect, adică zăcământul de aur şi argint de la Roşia Montană foarte multe lucruri erau neclare. În 1998 se ştiau prea puţine, prospecţiunile geologice erau şi ele la » citeste tot

CE TREABĂ ARE GUVERNUL MAGHIAR CU ROȘIA MONTANĂ?

Scrisoare deschisă în atenția d-lui Ministru român al Afacerilor Externe, Titus Corlățean Stimate domnule Ministru, Sindicatul Viitorul Mineritului solicită Ministerului de Externe român să își exprime poziția față de prezența anunțată a Secretarului de Stat Maghiar pentru Mediu – Zoltan Illes (omologul Ministrului român al Mediului – » citeste tot

„DOMNULE EUGEN DAVID, MARE ECOLOGIST, E BUNĂ PENSIA DIN MINERIT?”

Domnul Eugen David este un fost miner care a devenit mare ecologist, iar în ultimii 15 ani şi-a făcut un scop în viaţă din lupta împotriva proiectului de la Roşia Montană. În această calitate, dă sfaturi miniştrilor, despre cum trebuie ei să lupte împotriva locurilor de muncă ale minerilor cărora nu le e ruşine cu meseria lor. Avem şi noi, » citeste tot

La Roșia Montană se intră în șomaj… tehnic

Mai mult de 400 de angajați ai companiei Roșia Montană Gold Corporation, din cei aproximativ 500 câți sunt în prezent, vor intra în șomaj tehnic începând de sâmbătă, 1 martie, a declarat liderul, Sindicatului ”Viitorul Mineritului” Roșia Montană, Cristian Albu. Mai mult, la sfârșitul lunii martie, pentru aproximativ 340 de angajați expiră » citeste tot

Ce facem cu patrimoniul de la Roșia Montană?

Domnule Ministru,                 În anul 2000, cu finanțarea companiei Roșia Montană Gold Corporation, în localitatea Roșia Montană au început cercetările arheologice pentru conservarea și evaluarea potențialului arheologic și arhitectural al acestei comune din județul Alba. Până în anul 2007, RMGC a pus la dispoziția cercetătorilor » citeste tot

ROMÂNIA RISCĂ SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI MAI MARI CA ZĂCĂMÂNTUL DE LA ROȘIA MONTANĂ

Compania Gabriel Resources va decide în scurt timp dacă mai continuă investițiile în România sau dă în judecată statul român, la o instanță de arbitraj internațională, au declarat pentru DC News surse din mediul de afaceri. România a pierdut recent un prim astfel de proces, cu grupul European Drinks. În cazul în care va fi acționat în instanță » citeste tot

ROŞIA MONTANĂ DOREŞTE CA MINERITUL SĂ REÎNCEAPĂ

Cu prilejul sărbătoririi a 1883 de ani de la atestarea documentară a Roşiei Montane, străvechiul Alburnus Maior, Primăria și Consiliul Local al Comunei Roșia Montană organizează pe data de 6 februarie, în centrul istoric al localităţii, o serie de manifestări culturale și științifice având ca temă centrală mineritul şi felul în care această » citeste tot

TĂIATUL PĂDURILOR NU ESTE O OPŢIUNE REALĂ PENTRU MOŢII DIN APUSENI

Oamenii cred că mineritul dar și alte investiții, ar putea crea locuri de muncă și ar aduce bunăstare ca pe vremuri Exploatarea pădurilor din Apuseni, prezentată ca o alternativă reală la proiectele de exploatare minieră nu este îmbrăţişată de toți localnicii. Aceştia spun că niciodată moţii nu au câştigat cu adevărat doar din tăiatul » citeste tot
Pagina 2 din 912345...Ultima »