500 DE PERSOANE PROTESTEAZĂ LA ROŞIA MONTANĂ

Aproximativ 500 de persoane protestează de azi dimineaţă la Roşia Montană şi cer autorităţilor pornirea proiectului minier. Este vorba atât de membri ai Sindicatului Viitorul Mineritului, cât şi localnici. Protestul acestora a fost determinat de ultimele declaraţii ale lui Victor Ponta şi Crin Antonescu, care s-au pronunţat împotriva proiectului » citeste tot

„DOMNULE CRIN ANTONESCU, NU BLOCAȚI PROIECTUL ROȘIA MONTANĂ!”

SCRISOARE DESCHISĂ Domnului Crin Antonescu, președintele Partidului Național Liberal președinte al Senatului Domnule Președinte al Senatului, Veţi candida anul viitor la alegerile prezidențiale. Înţelegem emoţiile pe care protestele împotriva proiectului de la Roşia Montană vi le-au provocat, dar ținem să subliniem că românii din toată țara » citeste tot

NU AVEŢI DREPTUL SĂ CONDAMNAŢI LA MOARTE PESTE 100.000 DE OAMENI DIN APUSENI!

Preşedintele Sindicatului Viitorul Mineritului Roşia Montană i-a trimis o scrisoare deschisă preşedintelui PNL, Crin Antonescu, cel care a declarat, „în nume personal”, că proiectul Roşia Montană trebuie respins. „Domnule Crin Antonescu, Suntem profund dezamagiti de declaratia dumneavoastra, “in nume personal”, ca practic trebuie sa ne luam » citeste tot

PESTE ZECE MII DE MOŢI AU VENIT LA ROŞIA MONTANĂ SĂ CEARĂ REPORNIREA MINERITULUI

Primarul din Roşia Montană, împreună cu 50 de primari şi cu parlamentarii din Munţii Apuseni au lansat, în numele celor 100.000 de locuitori ai zonei, un apel către toţi românii de bună credinţă să susţină minerii în lupta lor disperată pentru locuri de muncă şi pentru pâinea pe care o pun copiilor pe masă. Mesajul oamenilor din Apuseni » citeste tot

MII DE OAMENI SUNT AȘTEPTAȚI SĂ SĂRBĂTOREASCĂ ZIUA MINERULUI LA ROȘIA MONTANĂ

Cu o tradiție de 2000 de ani în minerit, comunitatea din Roșia Montană sărbătorește și în acest an „Ziua Minerului”, duminică, 8 septembrie 2013, începând cu orele 12.00 pe stadionul „Minerul” din localitate. Roșienii așteaptă cu disperare ca meseria tradițională a moților – mineritul să redevină o realitate, așa cum a fost dintotdeauna. » citeste tot

FLORIN ROMAN SUSŢINE INVESTIŢIA DE LA ROŞIA MONTANĂ

Vicepreşedintele CJ Alba, Florin Roman şi-a făcut publică opinia privitoare la proiectul minier de la Roşia Montană. Acesta este pentru proiect: „Când eram jurnalist am publicat documente oficiale (facturi) în care dovedeam implicarea Fundaţiei Soros, pe relația Ungaria-Miercurea Ciuc-Roşia Montană în finanţarea Alburnus Maior. Şi am făcut public » citeste tot

CE: „PÂNĂ ÎN PREZENT NU A EXISTAT O ÎNCĂLCARE A LEGISLAŢIEI UE ÎN PROIECTUL ROŞIA MONTANĂ”

Comisia Europeană urmăreşte îndeaproape proiectul minier Roşia Montană, dar până în prezent nu a existat o încălcare a legislaţiei UE, a declarat joi, pentru Agerpres, Joe Hennon, purtătorul de cuvânt al comisarului european de mediu, Janez Potocnik. Potrivit Agerpres, Joe Hennon a declarat că „date fiind prevederile foarte stricte ale Directivei » citeste tot

PARLAMENTARUL CLEMENT NEGRUȚ VA VOTA PENTRU PROIECTUL ROȘIA MONTANĂ

Deputatul Clement Negruţ, recent plecat din PDL, a declarat astăzi că el va vota pentru proiectul de la Roşia Montană în cazul în care legea referitoare la proiectul Roşia Montană va fi votată în parlament. Negruţ a mai spus că este unul din susţinătorii acestui proiect şi va vota pentru dezvoltarea judeţului Alba. „Sunt unul dintre susținătorii » citeste tot

UN STAT RESPONSABIL FAŢĂ DE VIITOR ÎŞI ASUMĂ SUSŢINEREA UNOR PROIECTE STRATEGICE

Fără investiții în domenii strategice – infrastructură, industrie sau exploatarea resurselor naturale, țara noastră riscă să se blocheze în forța centrifugă a crizei economice. Din acest punct de vedere, proiectele mari, de importanță strategică, trebuie asumate de către stat: extragerea și exploatarea gazelor naturale din Marea Neagră, explorarea » citeste tot

SONDAJ: ROMÂNII SUSŢIN PROIECTUL ROȘIA MONTANĂ

Românii cred că autoritățile trebuie să susțină proiectul Roșia Montană, dar și exploatarea gazelor de șist, arată un sondaj Sociopol realizat în perioada 23-26 august. Astfel, 68% dintre respondenți au spus că autoritățile trebuie să promoveze acest proiect, în timp ce doar 32% au răspuns că ar trebui să se opună proiectului. În plus, » citeste tot
Pagina 6 din 9« Prima...45678...Ultima »