CUPA „ANDREI TANȚOȘ”, EDIȚIA A TREIA

Cupa „Andrei Tanțoș”, schi alpin, a ajuns la a treia ediție care se va desfășura la Arieșeni, având două zile de concurs, 14 și 15 februarie 2015. Programul evenimentului conține două concursuri de slalom special. Primul dintre acestea va avea loc pe 4 februarie, începând cu ora 18.00, fiind singurul concurs de schi pe nocturnă de anul acesta » citeste tot

REZULTATE EXCELENTE ALE SCHIORILOR ROMÂNI LA CAMPIONATUL MONDIAL DE JUNIORI

În perioada 24 februarie – 6 martie lotul României de juniori la schi alpin s-a deplasat în Slovacia, în staţiunea Jasna, unde au avut loc Campionatele Mondiale de Juniori 2014, care au fost televizate şi transmise live pe Eurosport 2. Lotul României trebuia să fie format din 4 sportivi, dar la competiţie nu au ajuns decât doi dintre ei, franţuzoaicele, » citeste tot

Starea pârtiilor de schi din judeţul Alba în perioada 21 – 23 februarie

Vremea caldă din ultima perioadă a afectat şi cele două staţiuni din Alba în care se practică sporturi de iarnă. Stratul de zăpadă s-a redus semnificativ dar, cu toate acestea, cei care doresc au posibilitatea să petreacă încă un sfârşit de săptămână pe pârtiile din judeţ. Domeniul Schiabil Şureanu La Șureanu există zăpadă pe toate » citeste tot

Starea pârtiilor de schi din Alba

Cele două staţiuni în care se practică sporturile de iarnă din judeţul Alba: Arieşeni şi Şureanu, sunt în continuare deschise, iar stratul de zăpadă pe pârtii este satisfăcător având în vedere că a nins în ultimele zile. Şureanu Evaluare generală: la Șureanu a nins de curând iar stratul de zăpadă de pe pârtii a crescut, îmbunătățind » citeste tot

STAREA PÂRTIILOR DE SCHI DE LA ARIEŞENI ŞI ŞUREANU, PENTRU PERIOADA 5-7 APRILIE

Reprezentanţii Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Alba, ne transmit noi informaţii referitoare la starea actuală a pârtiilor de schi din Domeniul Schiabil Şureanu, respectiv Arieşeni – staţiunea Vârtop, pentru perioada 5-7 aprilie 2013. Iată detaliile: Domeniul Schiabil Şureanu Pârtii: 9, lungime totală 10 km Altitudine maximă: » citeste tot

STAREA PÂRTIILOR DE SCHI DE LA ARIEŞENI ŞI DOMENIUL SCHIABIL ŞUREANU, PENTRU PERIOADA 29-31 MARTIE

Deşi suntem la sfârşitul lunii martie, condițiile de iarnă care au cuprins zona de munte fac ca pârtiile de schi să fie încă practicabile. Astfel, reprezentanţii Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Alba, ne transmit noi informaţii în legătură cu starea actuală a pârtiilor de schi din Domeniul Schiabil Şureanu, respectiv Arieşeni » citeste tot

INFOTURISM: STAREA PÂRTIILOR DE SCHI DE LA ARIEŞENI ŞI DOMENIUL SCHIABIL ŞUREANU, PENTRU PERIOADA 15-17 MARTIE

Sporturile de iarnă sunt încă practicabile în acest weekend. Probabil vor fi pentru ultima oară în acest sezon. Reprezentanţii Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Alba, ne transmit noi informaţii în legătură cu starea actuală a pârtiilor de schi din Domeniul Schiabil Şureanu, respectiv Arieşeni – staţiunea Vârtop. Iată detaliile: » citeste tot

STAREA PÂRTIILOR DE SCHI DIN ŞUREANU ŞI ARIEŞENI, PENTRU WEEKENDUL 8 – 10 MARTIE

Reprezentanţii Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Alba, ne transmit noi informaţii cu privire la starea actuală a pârtiilor de schi din cadrul Domeniului Schiabil Şureanu, respectiv din Arieşeni – staţiunea Vârtop, pentru weekendul 8-10 martie: Domeniul Schiabil Şureanu Pârtii: 9, lungime totală 10 km Altitudine maximă: 2.010 m » citeste tot

STAREA PÂRTIILOR DE SCHI DIN DOMENIUL SCHIABIL ŞUREANU ŞI ARIEŞENI, STAŢIUNEA VÂRTOP, PENTRU PERIOADA 1-3 MARTIE

Reprezentanţii Serviciului Turism, din cadrul Consiliului Județean Alba, ne transmit noi informaţii cu privire la starea actuală a pârtiilor de schi din cadrul Domeniului Schiabil Şureanu, respectiv din Arieşeni – staţiunea Vârtop, pentru weekendul 1-3 martie. Informaţiile sunt după cum urmează: Domeniul Schiabil Şureanu Acces: Sebeș – Șugag » citeste tot

STAREA PÂRTIILOR DE SCHI DE LA ARIEŞENI ŞI ŞUREANU, PENTRU PERIOADA 22-24 FEBRUARIE

Reprezentanţii Serviciului Turism, al Consiliului Județean Alba, ne transmit noi informaţii cu privire la starea pârtiilor de schi pentru weekendul 22-24 februarie, din Domeniul Schiabil Şureanu, respectiv Arieşeni – staţiunea Vârtop: Domeniul Schiabil Şureanu Acces: Sebeș – Șugag – lacul Oașa (DN 67 C), apoi la dreapta spre – mănăstirea » citeste tot
Pagina 1 din 212