SCRISOARE DESCHISĂ DIN ROȘIA MONTANĂ CĂTRE PREŞEDINTELE ROMÂNIEI

Stimate Domnule Președinte al României, Sindicatul Viitorul Mineritului din Roșia Montană reprezintă miile de familii de mineri din zona tradițional minieră a Munților Apuseni. Aseară ne-am bucurat cu toţii auzindu-vă la televizor şi salutăm îndemnul dumneavoastră de a se relua dialogul între Guvernul României şi compania care propune proiectul » citeste tot

ACUM CĂ AȚI SALVAT ROȘIA MONTANĂ (DIN NOU), PE NOI CINE NE SALVEAZĂ DE VOI?

Am asistat cu toţii la un aşa-zis eveniment prin care organizatorii îşi propun an de an să “salveze” Roşia Montană: Fânfest. Ca în fiecare an, „salvarea” lor nu e decât o vorbă în vânt. Nu au și nici nu caută soluții concrete pentru Roșia Montană, ci caută un loc unde să se îmbete, să se simtă bine și să se plimbe dezbrăcați » citeste tot

CE TREABĂ ARE GUVERNUL MAGHIAR CU ROȘIA MONTANĂ?

Scrisoare deschisă în atenția d-lui Ministru român al Afacerilor Externe, Titus Corlățean Stimate domnule Ministru, Sindicatul Viitorul Mineritului solicită Ministerului de Externe român să își exprime poziția față de prezența anunțată a Secretarului de Stat Maghiar pentru Mediu – Zoltan Illes (omologul Ministrului român al Mediului – » citeste tot

„DOMNULE EUGEN DAVID, MARE ECOLOGIST, E BUNĂ PENSIA DIN MINERIT?”

Domnul Eugen David este un fost miner care a devenit mare ecologist, iar în ultimii 15 ani şi-a făcut un scop în viaţă din lupta împotriva proiectului de la Roşia Montană. În această calitate, dă sfaturi miniştrilor, despre cum trebuie ei să lupte împotriva locurilor de muncă ale minerilor cărora nu le e ruşine cu meseria lor. Avem şi noi, » citeste tot

SĂ SĂRBĂTORIM 1 DECEMBRIE AŞA CUM SE CUVINE. NU DETURNAȚI ZIUA NAȚIONALĂ!

Sindicatul „Viitorul Mineritului” din Roșia Montană denunță tentativa de deturnare a sărbătorii Zilei Naționale prin proteste anti-minerit anunțate de protestatarii proiectului minier chiar în orașul marii Uniri, Alba Iulia, și face un apel adresat tuturor românilor să nu se angreneze în manifestări violente sau politice, care au alt scop decât » citeste tot

PATRIMONIUL DE LA ROȘIA MONTANĂ SE SALVEAZĂ CU BANI, NU CU VORBE

Constatăm că la Cluj Napoca va avea loc o dezbatere pe marginea patrimoniului cultural de la Roșia Montană. Ne exprimăm dezacordul că la această dezbatere nu au fost invitați și specialiștii care au desfășurat la Roșia Montană cel mai amplu program de cercetare arheologică din România, coordonat ştiințific de către Muzeul Naţional de Istorie » citeste tot

SPOTURILE ROȘIA MONTANĂ AJUNG ÎN INSTANȚĂ

Sindicatul Viitorul Mineritului (SVM) a solicitat Curții de Apel București suspendarea și anularea deciziei Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) din data de 15 octombrie 2013, cu privire la “intrarea în legalitate în privinţa spoturilor aferente campaniei de promovare în spaţiul audiovizual a proiectului minier de la Roşia Montană”. Oamenii » citeste tot

„ÎN CE ȚARĂ S-A MAI VĂZUT CA OAMENII SĂ NU POATĂ CERE LOCURI DE MUNCĂ?”

Suntem șocați de decizia Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) de a interzice spoturile SVM, cu atât mai mult cu cât această decizie s-a luat în lipsa oricărei dezbateri, în care părțile să aibă șansa să-și expună punctul de vedere și să-și apere dreptul la exprimare. Respingem categoric conținutul acestei decizii și implicațiile » citeste tot

SINDICATUL VIITORUL MINERITULUI: „TURISMUL ÎN APUSENI FUNCȚIONEAZĂ LA CAPACITATE MINIMĂ”

Către Alianța pentru o Românie Curată În atenția doamnei Alina Mungiu-Pippidi Stimată Doamnă Pippidi, Cunoscând reputația Dumneavoastră de specialist anticorupție, atașamentul față de valorile democrației, egalității în fața legii, corectitudinii și bunei guvernări, pe care le promovați în spațiul public, suntem dezamăgiți de modul » citeste tot

BOGDAN HOSSU, SINDICALISTUL CARE UCIDE LOCURILE DE MUNCA

Este strigator la cer ca liderul sindical Bogdan Hossu militeaza cu indarjire impotriva locurilor de munca! In loc sa apere slujbele oamenilor si sa faca orice pentru crearea de locuri de munca, Bogdan Hossu face conferinte de presa in care pune la zid viitorul tuturor motilor din Muntii Apuseni. Ii sugeram domnului Hosu sa reflecteze la nevoia noastra disperata » citeste tot
Pagina 1 din 212