ROMÂNIA RISCĂ SĂ PLĂTEASCĂ DESPĂGUBIRI MAI MARI CA ZĂCĂMÂNTUL DE LA ROȘIA MONTANĂ

Compania Gabriel Resources va decide în scurt timp dacă mai continuă investițiile în România sau dă în judecată statul român, la o instanță de arbitraj internațională, au declarat pentru DC News surse din mediul de afaceri. România a pierdut recent un prim astfel de proces, cu grupul European Drinks. În cazul în care va fi acționat în instanță de acționarii RMGC, statul riscă să plătească peste 500 de milioane de dolari, reprezentând investițiile făcute de canadieni până în prezent, dar și profitul scontat de companie.

Potrivit DC News România riscă să plătească despăgubiri mai mari ca zăcământul de la Roșia Montană. Conform analiștilor financiari, regulile sistemului bursier din Canada obligă, deja, directorii companiei să dea în judecată statul român, pentru a recupera prejudiciul creat investitorilor. Gabriel Resources este listată la Bursa din Toronto. Conform acordului de garantare reciprocă a investițiilor dintre România și Canada, arbitrajul se va desfășura cel mai probabil la Centrul Internațional de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID) de pe lângă Banca Mondială, cu sediul în Washington. Firma canadiană mai poate cere ca procesul să se desfășoare la o instanță din Canada, Marea Britanie sau Austria.
Motivul invocat de canadieni va fi nerespectarea legislației românești și internaționale și tratamentul discriminatoriu al unui investitor canadian. Mai precis, se va invoca blocarea arbitrară a investiției, la Ministerul Mediului. Acesta nici nu respinge cererea RMGC, cu o motivație care să poată fi supusă expertizei internaționale, nici nu o soluționează, conform legii, de mai bine de 15 ani. Acordul cu Canada este similar celui în baza căruia au câștigat frații Micula, care au invocat calitatea de cetățeni suedezi.

Cum se calculează prejudiciul

Despăgubirile care se pot cere în baza acordului de garantare a investițiilor se bazează, în principiu, pe restituirea sumelor cheltuite și a pierderii de profit. Autoritățile de la București au susținut, în fața opiniei publice din țară, că România nu riscă decât plata unor sume modice, dacă va pierde procesul. Fals. Despăgubirile sunt calculate de experți internaționali cu reputație, care în limbajul arbitrajelor internaționale sunt numiți “quantum experts”. Cu alte cuvinte, nu partea interesată își calculează prejudiciul singură. Procesul este realizat printr-un expert care atestă modul de calcul. În 2014, Ioan şi Viorel Micula au obligat, la Washington, România să le plătească despăgubiri de 250 de milioane de dolari. Acestea reprezintă suma în litigiu, de 100 de milioane de dolari, plus dobânzi. Procesul a fost deschis în 2005 la Centrul International de Reglementare a Disputelor Relative la Investiții (ICSID) de pe lângă Banca Mondială.

Legile românești pe baza cărora vom pierde la Washington

Autoritățile, care vor răspunde pentru prejudiciul produs statului (pierderea unor investiții străine directe de peste 1 miliard de dolari și obligația de a plăti profitul scontat de investitor), o scaldă românește. Astfel, se invocă absența unor prevederi exprese în contractul RMGC. Dar, astfel de prevederi contractuale nici nu sunt necesare. Principiul că orice autoritate care refuză să dea avize/autorizații răspunde pentru plata de daune este prevăzut și în legislație, mai precis în Legea 554/2004, a Contenciosului administrativ. Ca urmare, nu e nevoie de un contract cu statul sau cu o autoritate, în care să se prevadă despăgubiri, acestea se cuvin investitorului, în baza legii, prin simplul fapt că autoritatea a refuzat în mod nejustificat eliberarea unor autorizații/avize.

Sursa: dcnews.ro

Etichete: , , , , ,

reclama