„DUMNEZEU NE-A DAT BOGĂŢIILE ŞI AURUL DIN PĂMÂNT CA SĂ PUTEM TRĂI”

„Guvernanţii sunt acum cei care, cu decizia lor, au puterea să ne facă viaţa bună, să ne readucă zâmbetul pe buze şi fericirea în suflete. În ei stă speranţa noastră ca mineritul să repornească cât mai curând”. Soţii Virgil şi Cristina Dalea au lucrat la compania Roşia Montană Gold Corporation. Din luna martie a acestui an, amândoi şi-au pierdut locurile de muncă. Familia lor trăieşte acum doar din ajutorul de şomaj, care în parte parte le ajunge doar de pâine.

– Care este situaţia în familia dumneavoastră?
– Încă nu ne-am revenit din şocul primit odată cu concedierea. Am vândut proprietăţile din Roşia Montană în speranţa că acolo va reporni mineritul şi că vom avea un loc de muncă stabil. Am ales să ne cumpărăm casă la Cîmpeni, un oraş în care rata şomajului este mare. Singura noastră speranţă erau locurile de muncă la compania minieră de la Roşia. Suntem doi rămaşi fără loc de muncă, avem şi un copil la şcoală. Practic, trăim din ajutorul de şomaj şi spre ruşinea noastră ne mai ajută mama care are o mică pensie de urmaş. Fata a simţit din plin greutăţile şi este greu marcată, ca de altfel noi toţi. Aşteptăm să ne trezim parcă din acest vis urât. Toţi ştiu că să ţii un copil la şcoală, să îi oferi ceea ce are nevoie este greu. Vrem o viaţă bună pentru fata noastră, lipsită de greutăţi şi griji. Suntem încă tineri şi avem şi noi dreptul lor o viaţă bună şi la un trai decent.
– În Cîmpeni, unde locuiţi, au fost proteste împotriva companiei. Care este starea de spirit a celor de aici faţă de dumneavoastră şi faţă de ceilalţi foşti colegi disponibilizaţi care trăiesc în acest oraş?
– La început ne-a fost destul de greu. De fapt, greu ne este şi acum. Unii oameni răuvoitori ne priveau şi pe stradă parcă cu ură, cu duşmănie. Au fost mulţi pe care i-am considerat prieteni şi care ne-au dezamăgit, ne-au înşelat aşteptările şi şi-au arătat adevărata faţă. Încercăm să ne obişnuim cu situaţia, şi datorită unor oameni care ne-au rămas prieteni până la capăt şi ne ajută, poate trecem peste hopul acesta. I-am auzit pe cei care au protestat spunând că sunt destule locuri de muncă aici, că zona nu are nevoie de investiţii. Nimeni dintre aceştia nu a venit să ne deschidă uşa, să vadă ce facem, dacă suntem bine, să ne ofere un loc de muncă ca să putem trăi şi să ne creştem copilul. Nu le pasă de ce se întâmplă cu noi. Mulţi dintre cei care au ieşit în stradă nu au fost ecologişti aşa cum pretindeau, nu au vrut decât să îşi protejeze afacerile. Pentru ei, Roşia Montană şi noi, nu înseamnă nimic. Şi din cauza lor ne-am pierdut locurile de muncă. Nu putem decât să le mulţumim pentru „binele” făcut. Aş vrea să ştiu ce au câştigat când au lăsat 400 de oameni şi familiile lor fără venit? Ce au câştigat că ne-au condamnat să trăim din şomaj, cât o să îl avem şi pe ăsta?
– Aţi încercat să vă găsiţi un loc de muncă? Ce firme angajează aici în zonă?
– Cîmpeniul ca şi localităţile învecinate se confruntă cu aceeaşi problemă – lipsa locurilor de muncă. Oriunde întrebi, nimeni nu are nimic disponibil. Şi mai există aici şi partea despre care vă spuneam şi anume atitudinea ostilă a celor cu afaceri din Cîmpeni, faţă de noi, cei care am lucrat la Roşia. În aceste condiţii, nu vedem o şansă de a ne găsi un loc de muncă aici în zonă, multă vreme de acum înainte.
– Ce planuri aveţi?
– Planurile noastre sunt foarte limitate. Încă sperăm că până ni se termină ajutorul de şomaj din care trăim la limita subzistenţei, guvernanţii să ia decizia bună şi înţeleaptă de a da undă verde mineritului de la Roşia Montană. Să nu uite că pe vremea când mineritul funcţiona, oamenii aveau de lucru, zona era înfloritoare şi ţara întreagă avea de câştigat. Şi cei care lucram la mină şi cei care aveau afaceri câştigau. Depindeau toate una de alta. Lucrul acesta ar trebui să îl înţeleagă şi opozanţii. Nu poţi trăi doar din turism şi agricultură. Le poţi face în anumite zone din Apuseni. Şi de obicei, majoritatea pensiunilor sunt afaceri de familie, nu prea este loc şi pentru alţii. Şi ca să pui pe picioare o afacere ai nevoie de bani. De unde? La Roşia Montană nu s-a făcut niciodată turism. Dacă nu ar fi fost compania RMGC care să reabiliteze patrimoniul, să îl pună în valoare, nici acum nu ar fi venit nimeni. Turiştii de o zi care vin acum, vin datorită faptului că subiectul ăsta este atât de discutat încât sunt curioşi să vadă ce e aici. Vin şi stau o zi, cel mult două şi pleacă. Noi rămânem tot cu sărăcia şi problemele noastre. Pot funcţiona foarte bine în Apuseni şi mineritul şi turismul şi agricultura, împreună.
– Ce credeţi că se va întâmpla cu zona, cu oamenii de aici?
– Roşia Montană este localitatea nostră natală şi suntem îngrijoraţi de viitorul ei şi al celor care au rămas în zonă. Şi localităţile învecinate au de suferit dacă mineritul nu porneşte cât mai repede, chiar dacă unii vor să arate că situaţia este roză şi că totul este în regulă. Zona este săracă, are nevoie de investiţii reale acum. Altfel, oamenii de aici vor fi nevoiţi să plece, să îşi ia lumea în cap. Nu vrem ca aşa să arate viitorul nostru. Îi invităm pe opozanţi să vină să pună în practică „marile proiecte de dezvoltare durabilă” a zonei cu care au intoxicat opinia publică. Să creeze ei miile de locuri de muncă pentru cei de aici. Teoria este una şi practica alta. Practic, până acum au lăsat sute de familii pe drumuri cu atitudinea lor. Ăsta este proiectul şi grija lor pentru noi. Nu vrem să plecăm din zonă, vrem ca mineritul să repornească, să ne creştem aici copiii, să avem o viaţă bună, să fim sprijinul părinţilor la bătrâneţe, copiii noştri să aibă la ce se întoarce acasă după ce termină o facultate. Avem şi noi dreptul la aşa ceva. Nu cerem nimic special, nu vrem decât să muncim la noi acasă. Nu ne sperie tehnologia care va fi folosită, nu ne sperie poluarea despre care vorbesc opozanţii. Poluare mai mare ca sărăcia nu există. Să nu ai din ce trăi, să nu ai ce îi pune copilului tău pe masă, să nu ai bani, pentru că aşa funcţionează societatea noastră, nimeni nu îţi dă nimic gratis, e un stres continuu cu final tragic. Asta e moarte sigură pentru moţii care nu au altă alternativă. Le spunem celor care protesteză, care au încă afaceri din care trăiesc, să nu ne condamne la sărăcie şi la moarte sigură. Pe guvernanţi îi rugăm încă o dată să ne audă glasul care se pare că până acum nu a răzbătut până la inimile lor, să dea avizele ca să pornească proiectul, să avem unde munci şi să putem trăi decent. Proiectul minier este singura investiţie reală din zonă, restul sunt doar poveşti. Compania a fost cel mai mare angajator din zonă, iar celelalte afaceri au trăit de pe urma ei.
Politicieni care conduceţi ţara, nu ne lăsaţi de izbelişte! Omul este mai presus de toate. Ce folos că Dumnezeu ne-a dat bogăţiile şi aurul din pământ ca să putem trăi, dacă noi nu ştim să îl folosim pentru binele nostru? Dumnezeu îţi dă, dar nu îţi bagă şi în traistă. Noi toţi trebuie să fim conştienţi că ce am primit de la Dumnezeu ne ajută să trăim. Aşa este şi cu aurul. Dacă îl exploatăm putem trăi fericiţi şi fără grija zilei de mâine. Ce folos că zace în pământ dacă noi trăim în sărăcie? Ce folos că rămâne zona aşa cum vor unii, dacă oamenii pleacă şi totul este pustiu? Guvernanţii sunt acum cei care cu decizia lor au puterea să ne facă viaţa bună, să ne readucă zâmbetul pe buze şi fericirea în suflete. În ei stă speranţa noastră ca mineritul să repornească cât mai curând.

Etichete: interviu someri, someri, rosia montana, minerit, rmgc